Galerie Foto Imagini ca după război în Noua Caledonie. Tancuri pe străzi, 600 de soldați au fost trimiși să deblocheze drumul spre aeroport

Data actualizării: Data publicării:
violente in noua caledonie
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images

Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport. 3.200 de persoane au rămas blocate în zonă pentru că nu putut ajunge la aeroport. Șase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electorale.

Această operaţiune "cu peste 600 de jandarmi" are ca scop "să recâştige în totalitate controlul asupra drumului principal de 60 de kilometri dintre Noumea şi aeroport", a anunţat ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, într-un mesaj pe X. Mai ales că Noua Zeelandă a anunţat duminică dimineaţă că a cerut Franţei să poată ateriza avioane, pentru a-şi repatria cetăţenii.

"Suntem pregătiţi să decolăm şi aşteptăm autorizaţia autorităţilor franceze pentru a afla când aceste zboruri vor putea avea loc în siguranţă", a declarat ministrul de Externe Winston Peters într-un comunicat.

În absenţa zborurilor către şi dinspre Noua Caledonie, suspendate de marţi, guvernul arhipelagului a estimat sâmbătă că 3.200 de persoane au rămas blocate, fie pentru că nu au putut părăsi arhipelagul, fie pentru că nu au putut ajunge la el.

Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images

Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 1 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 2 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 3 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 4 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 5 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 6 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 7 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 8 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 9 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 10 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 11 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 12 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 13 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 14 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 15 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 16 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 17 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 18 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 19 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 20 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 21 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 22 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 23 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 24 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 25 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 26 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 27 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 28 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 29 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 30 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 31 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 32 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images | Poza 33 din 33
Proteste si violențe în Noua Caledonie. FOTO: Profimedia Images
,

Violenţele s-au soldat cu şase morţi, cel mai recent sâmbătă după-amiază, un Caldoche (caledonean de origine europeană) din Kaala-Gomen, în provincia nordică. Ceilalţi cinci morţi sunt doi jandarmi şi trei civili kanak în zona Noumea.

Într-un comunicat de presă emis duminică dimineaţa, Înaltul Comisariat Francez din Noua Caledonie a raportat o noapte "mai calmă".

"Statul se mobilizează pentru a asigura protecţia populaţiei şi a restabili ordinea republicană", a adăugat reprezentantul statului central. Acesta a anunţat sosirea iminentă a "mai multor sute de forţe de securitate internă, de sprijin logistic şi operaţional şi de securitate civilă", în plus faţă de întăririle deja trimise.

"Realitatea este că există (...) zone fără lege (...) care sunt conduse de bande înarmate, bande pro-independenţă şi bande CCAT. Iar în aceste locuri, ei distrug totul", a declarat sâmbătă, la BFMTV, Philippe Blaise, vicepreşedintele provinciei Sud din Noua Caledonie.

Cellule de coordination des actions de terrain (CCAT) este o organizaţie radicală pro-independenţă acuzată de incitare la violenţă.

Primarul din Nouméa, Sonia Lagarde (Renaissance), a declarat sâmbătă, la BFMTV, că situaţia este "departe de a se calma". "Putem spune că ne aflăm într-un oraş sub asediu? Da, cred că putem", a adăugat ea. Măsurile excepţionale ale stării de urgenţă au fost menţinute, şi anume interzicerea de deplasare între orele 18.00 şi 6.00 (7.00 şi 19.00 GMT), interzicerea adunărilor, a transportului de arme şi a vânzării de alcool, precum şi interzicerea aplicaţiei TikTok.

Duminică dimineaţa, provincia Sud, unde locuieşte aproape două treimi din populaţie, a anunţat că toate şcolile vor rămâne închise pentru restul săptămânii.

Autorităţile franceze speră ca starea de urgenţă în vigoare de joi să limiteze violenţele, care au început luni în urma unei mobilizări împotriva unei reforme electorale contestate de reprezentanţii poporului indigen Kanak, care se tem de o reducere a ponderii lor electorale.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei