În timp ce Kievul se confruntă cu un nou atac masiv, Rusia anunță că a doborât peste 500 de drone ucrainene

Data publicării:
drona in zbor
Foto: Profimedia Images

Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ 20 de de regiuni ale Rusiei şi a Peninsulei Crimeea anexate, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Aceste atacuri cu drone au avut loc în timp ce bombardamentele ruseşti s-au soldat luni cu cel puţin zece morţi în regiunea Kiev, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Atacurile ucrainene au vizat în special regiunea Moscova, unde 11 drone care se îndreptau spre capitala rusă au fost doborâte, şi regiunea Leningrad (nord-vest), unde au fost doborâte 56 de drone, potrivit autorităţilor locale.

În regiunea Iaroslavl (la 300 km nord-est de Moscova), două persoane au fost rănite într-un „atac masiv” cu drone ucrainene, dintre care peste 70 au fost doborâte, a declarat pe Telegram guvernatorul regional Mihail Ievraiev.

Drone ucrainene au fost, de asemenea, doborâte deasupra Peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

În această regiune, Sevastopol, oraş situat pe malul Mării Negre, a rămas fără electricitate „din cauza unui atac” ucrainean asupra infrastructurilor energetice din apropierea oraşului, potrivit guvernatorului local numit de ocupantul rus, Mihail Razvoiadiev.

Rusia loveşte zilnic Ucraina de la lansarea ofensivei sale la scară largă în februarie 2022. La rândul său, armata ucraineană lansează cu regularitate drone asupra Rusiei, vizând în principal infrastructurile energetice care permit Moscovei să îşi finanţeze efortul de război.

Negocierile mediate de americani pentru a pune capăt acestui conflict sunt, pentru moment, în impas.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”