În vizorul celor mai noi rachete ale Chinei: Care ar fi următoarea țintă a Beijingului după anexarea Taiwanului într-un război cu SUA

Data publicării:
sistem de lansare a rachetei intercontinentale balistice DF-26
DF-26D, pe care China a prezentat-o la parada militară de la Beijing împreună cu alte arme noi din arsenaul său, este prima rachetă balistică convențională capabilă să lovească insula strategică Guam din Oceanul Pacific. Foto: Profimedia Images

Beijingul s-a folosit de parada militară de anul acesta ca să prezinte o serie de arme noi, inclusiv o rachetă poreclită „Distrugătorul Guamului” de presa chineză. Această insulă din Oceanul Pacific administrată de SUA ar deveni următoarea țintă a Chinei în războiul care ar putea izbucni dacă Beijingul ar anexa Taiwanul, așa cum a amenințat liderul chinez Xi Jinping.

La fel ca majoritatea locuitorilor insulei Guam, care are o populație de aproximativ 170.000 de oameni, Jacqueline Guzman este obișnuită să audă despre amenințarea chineză. Însă, în ciuda tensiunilor geopolitice tot mai mari din regiune, localnicii sunt mai îngrijorați de costul traiului decât de orice agresiune militară.

Guzman a spus că ceea ce o preocupă este „plata facturilor” și că are încredere că guvernul Statelor Unite o va proteja.

Totuși, acest tip de gândire s-a mai schimbat în ultima lună, după ce Beijingul a organizat parada militară cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial și și-a prezentat cele mai noi arme din arsenalul său.

Imaginea cu președintele chinez Xi Jinping înconjurat de liderii din Rusia, Coreea de Nord și Iran a stârnit încă și mai multă îngrijorare. În cadrul evenimentului de la Beijing, armata chineză a prezentat, printre altele, rachete balistice intercontinentale, lasere anti-dronă și „roboți-lupi” (drone terestre cu patru picioare).

„Din ce am citit, cam toată lumea din această regiune ar trebui să fie îngrijorată”, a spus Frank Whitman (71 de ani), care trăiește în Barrigada, în apropiere de sediul gărzii naționale din Guam. „Dar nu prea avem ce face.”

Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un, la parada militară. Foto: Profimedia
Apropierea dintre Vladimir Putin, Kim Jong-un și Xi Jinping a stârnit îngrijorări la fel de mari în Guam precum noile rachete și drone subacvatice prezentate de China la parada militară de la Beijing. Foto: Profimedia Images

Armata chineză a depășit-o pe cea americană în anumite privințe

Guam se află la aproximativ 3.000 de kilometri la est de China și este o insulă strategică a Statelor Unite din Pacific – aproape 30% din teritoriul insulei este folosit de forțele armate americane.

Statele Unite dezvoltă acum un sistem de apărare antiaeriană ce ar urma să protejeze insula Guam din toate direcțiile, potrivit The Guardian. Proiectul de 1,5 miliarde de dolari ar urma să fie finalizat în 10 ani.

Oamenii din Guam „ar trebui să fie conștienți de pericol, chiar dacă nu sunt așa de îngrijorați”, a spus colonelul Grant Newsham, care a servit în marina SUA, precizând că armata chineză a depășit-o pe cea americană în anumite privințe.

Dacă China își alege bine momentul și locul unui atac ar putea să afecteze serios forțele americane, potrivit lui Newsham, autor al cărții „Când China va ataca: Un avertisment pentru America”.

Newsham susține că armata americană este în continuare puternică și că va putea face față noilor tehnologii militare chineze.

Military Parade In Beijing China
China și-a prezentat cele mai noi tehnologii militare la Beijing, inclusiv drone de ultimă generație, lasere anti-dronă și rachete hipersonice. Foto: Profimedia Images

Putin, Kim și Xi: O alianță care „poate transforma diplomația regională și globală”

Apropierea dintre Vladimir Putin, Kim Jong-un și Xi Jinping a stârnit îngrijorări la fel de mari în Guam precum noile rachete și drone subacvatice ale Chinei.

O alianță între acești lideri „poate transforma diplomația regională și globală” și crește riscul ca cele trei țări să își coordoneze acțiunile militare. „Este alarmant pentru că poate fi un pact militar și de securitate”, a spus Gina T. Reilly, specialistă în comunicare ce lucrează pentru o companie din domeniul apărării.

Oficialii din Guam insistă asupra faptului că apărarea insulei este tratată foarte serios de armata Statelor Unite. „Rolul nostru este să rămânem calmi, informați și uniți, având încredere că există canale adecvate care ne asigură securitatea”, a transmis senatorul Jesse Lujan.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...