Începând de azi, românii care merg în Marea Britanie au nevoie de Autorizaţia Electronică de Călătorie. Cât costă și cum se obține

Data publicării:
Drapelul marii Britanii si Big Ben.
Foto: GettyImages

Sfârşitul perioade de tranziţie: începând de miercuri, vizitatorii din peste 80 de ţări, inclusiv România și alte state membre ale UE, Statele Unite sau Canada, vor fi obligaţi să prezinte o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA) pentru a intra pe teritoriul britanic.

Acest document digital plătit, conceput pentru a consolida securitatea la frontierele Regatului Unit, a fost introdus pentru cetăţenii europeni la începutul lunii aprilie 2025, dar agenţii de frontieră au putut să dea dovadă de flexibilitate în timpul controalelor, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Perioada de tranziţie se încheie acum, iar „pasagerii fără o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA) vor fi împiedicaţi să se îmbarce" în avioane sau trenuri către Regatul Unit, a anunţat Ministerul de Interne de la Londra într-un comunicat.

ETA a fost lansată în 2023, iniţial pentru cetăţenii din Qatar, apoi pentru alte ţări din Golf, înainte de a fi extinsă.

Acum este obligatorie pentru cetăţenii din 85 de ţări care nu au nevoie de viză pentru a vizita Regatul Unit pentru sejururi mai mici de şase luni sau care nu au permis de şedere.

Persoanele în tranzit pe aeroporturile din Regatul Unit trebuie, de asemenea, să aibă ETA.

Valabilitate și costuri

Aceasta este valabilă doi ani şi costă 16 lire sterline (aproximativ 19 euro), dar guvernul declară pe site-ul său că intenţionează să ridice preţul la 20 de lire sterline în viitor. Până în septembrie 2025, au fost emise 19,6 milioane de Autorizaţii Electronice de Călătorie.

ETA, legată digital de paşaport, este acordată în general în câteva minute de la depunerea unei cereri online sau prin intermediul unei aplicaţii, potrivit Ministerului de Interne, care anunţă, totuşi, un termen maxim de trei zile lucrătoare pentru procesare.

O autorizaţie electronică de călătorie (ETA) permite călătoria în Regatul Unit pentru turism, pentru a vizita familia sau din anumite alte motive, pentru o perioadă de până la 6 luni.

După depunerea solicitării, decizia va fi primită prin e-mail de la UK Visas and Immigration (UKVI), de obicei în decurs de o zi. Termenul însă poate fi de 3 zile lucrătoare (luni–vineri) pentru a primi o decizie. E-mailul va conţine numărul de referinţă ETA, format din 16 cifre.

Acest demers este similar cu cel al sistemului american ESTA şi cu ETIAS pe care Uniunea Europeană urmează să îl lanseze la sfârşitul anului 2026.

Mai multe detalii privind ETA, AICI.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Casa de Pensii anunță dacă crește pensia celor cu grupe de muncă. „Stagiu suplimentar - contributiv sau nu?”
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...