Incident de securitate în Franța: O polițistă a fost înjunghiată de mai multe ori chiar în sediul instituției

Data actualizării: Data publicării:
fortele speciale franceze in urmarirea unui suspect
Membrii forțelor speciale franceze au fost mobilizate într-un orășel din nordul Franței, pentru prinderea unui suspect care a înjunghiat o polițistă Foto: Profimedia

O femeie polițist a fost înjunghiată de mai multe ori, vineri, la La Chapelle-sur-Erdre, în departamentul Loire-Atlantique, din nordul Franței. Agresorul, reținut ulterior după un schimb de focuri cu forțele speciale, a decedat la scurt timp după aceea, relatează Ouest-France.

Bărbatul a intrat în sediul poliției orașului în jurul orei locale 10:30 și a atacat-o pe polițistă cu mai multe lovituri de cuțit. Polițista, în vârstă de 40 de ani, are răni la nivelul gambei, brațului și mâinii, iar medicii sunt destul de rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Atacatorul i-a luat arma polițistei și a fugit apoi cu o mașină, pe care a abandonat-o după câțiva kilometri. 

Imediat, poliția a mobilizat forțe importante: 240 de jandarmi, trei echipe cu câini de urmărire, două elicoptere au plecat în căutarea lui. Școlile din localitate au primit ordin de a nu-i lăsa pe elevi să iasă. La fel, localnicii au fost sfătuiți să rămână în locuințe și să nu iasă nici măcar pentru a duce gunoiul.

Schimb de focuri între atacator și jandarmi

Cu poliția pe urme, suspectul a fost reținut în cele din urmă, dar numai după ce membrii forțelor speciale din cadrul Jandarmeriei au deschis focul. Și el a folosit arma pe care i-o luase polițistei și a rănit doi jandarmi. Ulterior, suspectul a făcut stop cardiac și a decedat.

Ministrul de interne, Gérald Darmanin, a venit personal în oraș în urma acestui incident.

Deocamdată nu se știe care a fost motivul atacului. Autoritățile nu au anunțat dacă îl tratează drept un incident terorist. Potrivit unei surse din poliție citate de Le Parisien, suspectul ar fi fost bolnav psihic, suferind de schizofrenie, și era cunoscut poliției. În 2013, a făcut închisoare, după un jaf armat cu sechestrare de persoane. În 2016, a primit o nouă condamnare, după o tentativă de evadare. În închisoare, s-ar fi radicalizat religios, dar a început să dea și semne de schizofrenie. A fost plasat singur într-o celulă, iar în martie 2021 fusese eliberat. 

La Chapelle-sur-Erdre este un orășel cu 20.000 de locuitori, aflat la nord de Nantes, în apropiere de coasta atlantică a Franței.

Atacul a intervenit chiar în ziua în care ministrul justiției, Eric Dupond-Moretti, le-a cerut judecătorilor francezi să dea dovadă de „fermitate” când judecă oameni care se fac vinovați de atacuri asupra forțelor de poliție. 

În ultimul an au avut loc mai multe atacuri asupra forțelor de ordine în Franța, ceea ce a generat îngrijorări în legătură cu o reizbucnire a islamismului radical odată cu noile valuri de imigranți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...