India anunță că îşi apără securitatea energetică şi avertizează SUA că tarifele pot afecta relaţiile bilaterale

Data publicării:
USA and India.
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

India a declarat joi că îşi menţine angajamentul ferm de a-şi asigura securitatea energetică pentru cetăţenii săi şi că va continua să se aprovizioneze de la diverşi furnizori în funcţie de dinamica pieţei, la câteva ore după ce Statele Unite au făcut un nou pas pentru a sancţiona astfel de cumpărători, transmite Reuters.

New Delhi a mai declarat că a avertizat Washingtonul că orice astfel de noi măsuri ar putea afecta relaţiile dintre cele două state.

Declaraţia guvernului indian survine după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a adoptat o nouă lege ce prevede tarife şi sancţiuni drastice menite să crească presiunea asupra Rusiei din cauza invaziei în Ucraina, scrie Agerpres.

Legislaţia îl autorizează pe preşedintele Donald Trump să impună tarife de până la 100% unor ţări, printre care şi India, pentru a le reduce dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti, precum şi să extindă sancţiunile împotriva Iranului.

Legea va fi trimisă preşedintelui Trump spre promulgare.

Ministerul de Externe indian a transmis că a luat notă de adoptarea legii, menţionând că New Delhi a abordat această problemă în discuţiile cu diverşi interlocutori americani în lunile din urmă şi a 'formulat foarte clar' potenţialele implicaţii asupra relaţiilor bilaterale şi a pieţei internaţionale de energie.

'Partea indiană şi-a făcut cunoscută, de asemenea, foarte clar hotărârea de a lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja interesele comerciale şi economice', se spune într-un comunicat.

Guvernul va colabora strâns cu organismele din domeniul comerţului şi industriei pentru a gestiona implicaţiile acestei legislaţii, adaugă textul menţionat.

India, al treilea cel mai mare importator mondial de petrol, se numără şi printre principalii cumpărători de petrol rusesc, achiziţii considerate ca ajutând Moscova să îşi refacă bugetul după ce a lansat invazia asupra Ucrainei în 2022 şi i-au fost impuse sancţiuni occidentale drastice.

Guvernul de la New Delhi a încercat în mod repetat să reziste presiunii de a-şi reduce comerţul cu petrol din Rusia, arătând că populaţia sa foarte numeroasă şi economia au nevoie de surse de energie sigure, accesibile şi fiabile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Pensionarii, nemulțumiți de recalcularea pensiilor. „Am primit 68 de lei pentru un an și patru luni de muncă”
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro