India anunță închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele pakistaneze

Data publicării:
avion
India anunță închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele pakistaneze. Foto: Profimedia

Autorităţile indiene au anunţat miercuri închiderea spaţiului aerian al ţării pentru avioanele pakistaneze, ca răspuns la interdicţia impusă de Islamabad la zborul aeronavelor indiene deasupra teritoriului său, o ultimă evoluţie în escaladarea tensiunilor care au urmat unui atentat mortal în Kashmir, notează AFP, preluată de Agerpres.

New Delhi acuză Islamabadul că a susţinut cel mai mortal atac din ultimele decenii împotriva unor civili din Kashmirul sub administraţie indiană, pe 22 aprilie, în care 26 de persoane au fost ucise.

Islamabadul a respins această acuzaţie, dar zilnic s-au înregistrat schimburi de focuri de-a lungul frontierei lor şi cele două ţări au luat măsuri de represalii, cu expulzări şi închiderea frontierelor.

New Delhi a precizat că spaţiul aerian indian este închis aeronavelor înmatriculate sau închiriate în Pakistan, "inclusiv zborurilor militare", până pe 23 mai, într-un anunţ adresat operatorilor aerieni.

Pakistanul şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele indiene pe 24 aprilie.

Islamabadul a afirmat miercuri că anticipează un atac indian iminent asupra teritoriului său.

Marţi, premierul indian Narendra Modi le-a spus forţelor armate "că au libertatea de a decide ţintele, momentul şi modul ripostei indiene la atacul" din 22 aprilie, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală, sub protecţia anonimatului.

Guvernul pakistanez a negat orice implicare în atentat şi a promis că "orice act de agresiune va antrena o ripostă decisivă".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro