Analiză Indiferența politicoasă a lui Biden. Europa, lăsată mereu pe margine în războiul economic dintre SUA și China (Politico)

Data publicării:
j biden la pupitru in gradina casa alba, costum, cravata, isi da jos ochelarii de soare ray ban pilot
Joe Biden, președintele SUA. Foto Profimedia Images

Fostul președinte american Donald Trump era o sperietoare de folos pentru Europa. Succesorul său, Joe Biden, se dovedește mult mai complicat - un prieten care spune ce trebuie să spună, dar care te lasă baltă când chiar e nevoie de el, scrie Politico într-un text în care analizează perspectivele Europei în competiția mai largă la nivel global dintre Statele Unite și China.

De la retragerea surpriză a americanilor din Afganistan, până la lovitura dată afacerii cu submarine pentru Australia și, mai nou, controversele tot mai mari legate de Legea Reducerii Inflației, care oferă reduceri de taxe și subvenții pentru afacerile americane care nu poluează, administrația Biden a luat de fiecare dată Europa pe nepregătite.

Iar Europa a exprimat, cu fiecare astfel de ocazie, șoc, frustrare, dezamăgire: Cum a putut Washingtonul să nu-și consulte aliații sau măcar să-i informeze despre planurile ale? Și de fiecare dată răspunsul Americii a fost același, cu mici variațiuni: „Ne pare rău, nici măcar nu ne-a trecut prin cap”.

Dinamica acestei abordări este una a indiferenței politicoase, potrivit Politico. În ciuda angajamentelor reînnoite ale Washingtonului către NATO și a ajutorului masiv în arme și bani pentru a ajuta Ucraina să se apere în fața Rusiei, Statele Unite rămân concentrate pe ceea ce percep a fi provocarea existențială: China.

În această ecuație, Europa este de cele mai multe ori o entitate neglijabilă. Doar că cei mai mulți de pe acest mal al Atlanticului nu au înțeles mesajul - sau nu au tras concluzii despre ce ar însemna asta pentru viitorul blocului comunitar - și au preferat să joace cartea ultragierii și a protestului.

Un astfel de exemplu este dezacordul transatlantic tot mai accentuat asupra Legii Reducerii Inflației a lui Joe Biden.

Cu o dezbatere care durat multe luni, cu discuții minuțioase în Congresul american, legea reprezintă cel mai mare efort bipartizan de până acum al Washingtonului de a decarboniza economia și de a pregăti decuplarea de China. Legea anunță cheltuieli de 369 de miliarde de dolari pentru programe de energie și climă, inclusiv subvenții de miliarde din taxele americanilor pentru producerea de mașini electrice în interiorul Statelor Unite.

Iar acest lucru reprezintă un potențial dezastru pentru Europa.

Indiferența politicoasă a lui Biden

Cu o criză a energiei care a dus părți semnificative ale economiei Uniunii Europene pe marginea prăpastiei, președintele francez Emmanuel Macron a condus atacul împotriva legii lui Biden, acuzând Washingtonul că practică un „dublu standard” în domeniul energiei și al comerțului. El a făcut apel la Europa să răspundă printr-un plan propriu de subvenții, ceea ce a atras o vizită a Reprezentantului pentru Comerț al Statelor Unite la întâlnirea miniștrilor comerțului din statele UE, care a avut loc pe 31 octombrie la Praga.

Dar în loc să le promită concesii, Katherine Tai i-a invitat să vină cu un plan propriu de subvenții, exact ce nu voiau europenii să audă.

Potrivit unui diplomat european care a vorbit cu Politico înaintea întâlnirii miniștrilor comerțului, țările membre ale blocului european încă speră că Joe Biden va trimite legea înapoi în Congres pentru o redimensionare, o perspectivă despre care oficialii americani spun că este la fel de probabilă ca anularea sărbătorii Thanksgiving Day.

Rezultatul este că Europa se află din nou pe un teren cunoscut: derutată, plină de vânătăi și căutând disperată un răspuns, incapabilă să formuleze o strategie coerentă proprie, pentru a face față Chinei. Și în loc să primească solidaritate din partea Statelor Unite „în vremuri de război”, europenii simt că SUA s-a așezat într-o poziție perfectă pentru a absorbi investițiile din Europa.

Principiile unui răspuns din partea UE la Legea americană a Reducerii Inflației au început să prindă contur în această săptămână, când Franța și Germania au făcut un apel comun pentru un plan UE de subvenții pentru industriile europene.

Dar va fi nevoie de săptămâni, poate chiar luni, pentru ca un astfel de plan să devină realitate. Și chiar dacă toate cele 27 de țări UE vor reuși să ajungă la o înțelegere, liderii lor vor fi presați să contribuie cu sume care să concureze valoarea anunțată de SUA, în condițiile în care cele mai multe țări UE suferă de pe urma prețurilor mari la gaz - pe care acum îl importă în mare parte din terminalele de gaz lichefiat din Texas.

America lui Biden își urmărește interesele, în vreme ce Uniunea Europeană a rămas să se se vaite de practici necinstite, că nu a văzut semnalele și că se simte trădată.

Tragedia pentru Europa este că aceste lucruri se petrec într-o perioadă în care relațiile transatlantice ar trebui să fie la un maxim istoric. Alegerea lui Joe Biden, urmată de războiul din Ucraina și investiția puternică a Washingtonului în întărirea flancului estic al NATO trebuiau să marcheze în mod normal întoarcerea decisivă a SUA în sfera europeană.

Dar europenii descoperă acum că Ucraina este doar o fațetă din confruntarea strategică mai largă a Statelor Unite cu China, care va avea întotdeauna prioritate în fața intereselor UE.

Acest lucru a fost valabil în timpul administrației Trump și rămâne valabil în administrația succesorului său. Doar că mesajul este transmis altfel,

Pe termen lung, indiferența politicoasă al lui Biden ar putea să se dovedească mai periculoasă.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri