Industria de apărare europeană poate face faţă atât ameninţării ruse, cât şi dezangajării SUA, spune un fost oficial NATO

Data publicării:
nato trupe tanc militar
Foto: Getty Images

Elita industriei de apărare se reuneşte marţi la Ankara, înaintea summitului NATO, într-un moment în care SUA cer europenilor să investească mult mai mult în propria lor securitate, dar, după ani în care bugetul în materie de apărare nu a prevalat printre priorităţi, industria europeană abia dacă reuşeşte să ţină pasul, în pofida contractelor de armament în valoare de zeci de miliarde de dolari aşteptate să fie încheiate la Ankara, consemnează luni France Presse, citată de Agerpres, în prefaţa unui interviu luat cu ocazia acestei reuniuni lui Camille Grand, fost responsabil NATO şi secretar general al Asociaţiei Europene a Industriilor de Apărare (ASD).

Întrebat dacă este posibil ca industria europeană să-şi crească capacităţile până în 2030, fostul oficial al Alianţei Atlantice afirmă că aceasta "este în măsură să o facă". "Problema acum este că trebuie făcute două lucruri: trebuie ca ritmul investiţiilor să rămână susţinut şi să fie stabilite corect priorităţile", afirmă el, opinând că este posibil ca industria europeană să poată să facă faţă noilor provocări.

Eforturile trebuie concentrate atât pentru a crea "masa" necesară pentru ca industria europeană să poată lua locul celei americane atunci când este nevoie, în cazul unei situaţii de criză, cât şi pentru a dispune de capacităţi avansate, de capacităţi strategice care să permită operaţiuni complexe, şi totodată de informaţiile necesare pentru operaţiuni de intensitate ridicată, de a avea mijloace pentru lovituri suficient de profunde.

"Există deci şase domenii prioritare, cu adevărat importante şi pe care nu vrem să le pierdem din vedere", adaugă el.

Camille Grand subliniază că, pentru a-şi dezvolta capacităţile, industria europeană are nevoie în primul rând de persoane calificate şi apoi de siguranţa aprovizionării cu materii prime.

"Există componente esenţiale şi materii prime critice la care nu se poate avea acces neapărat cu uşurinţă. Trebuie, aşadar, ca industria să reuşească să garanteze disponibilitatea acestor materii prime şi componente pentru a putea păstra ritmul", notează el.

Nu în ultimul rând, acesta subliniază problema dereglementării. "Este o problema reală. Când se doreşte bunăoară înfiinţarea unei fabrici de armament, mai ales dacă aceasta implică, de exemplu, explozivi şi materiale sensibile, există dificultăţi în obţinerea autorizaţiilor. Uneori durează doi ani de la luarea deciziei până la demararea efectivă a lucrărilor", explică expertul citat.

Întrebat dacă industria europeană este capabilă să înlocuiască SUA în toate tipurile de produse, Camille Grand a apreciat că Europa dispune de un know-how nu mai prejos decât cel american, iar în unele domenii are o capacitate de producţie pe deplin comparabilă cu cea a Statelor Unite. "Deci, nu sunt îngrijorat: nici asupra tehnologiei, nici asupra capacităţii industriale", adaugă el.

"Trebuie însă să lucrăm la câteva sectoare unde există mai multă fragilitate, precum integrarea inteligenţei artificiale, mijloacele de comandă şi control şi câteva alte domenii în care Statele Unite au un avantaj faţă de europeni, în special în utilizarea spaţiului în scopuri militare", declară interlocutorul AFP.

"Este important să umplem aceste goluri, dar pentru restul, suntem cu adevărat într-un sistem care este complet pus la punct pentru a răspunde nevoilor armatelor europene, pe orizonturi, foarte des de cinci ani, şi, în câteva domenii unde e nevoie de puţin mai multă cercetare şi dezvoltare, de cinci sau zece ani", mai susţine el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...