Industria farmaceutică testează 145 de potențiale tratamente contra coronavirusului

Cercetare medicală, analize de laborator
Cercetare medicală, analize de laborator. Foto: Getty Images

Pe plan global la ora actuală 145 de substanţe active sunt testate de companiile farmaceutice aflate într-o cursă pentru descoperirea unor tratamente pentru noul coronavirus, a anunţat la Geneva un grup ce reprezintă aceste companii, informează agenţia DPA, scrie Agerpres.

Dintre potenţialele tratamente 77 sunt medicamente care au fost dezvoltate anterior pentru alte boli, în timp ce 68 sunt medicamente noi, afirmă Thomas Cueni, care conduce Federaţia internaţională a producătorilor şi asociaţiilor farmaceutice (Federation of Pharmaceutical Manufacturers and Associations - IFPMA).

''Avem o panoplie bogată'' de cercetări, a spus acesta la un briefing de presă online, adăugând că 25 de societăţi farmaceutice au lansat studii clinice pentru tratarea COVID-19. Reprezentanţi ai unor companii farmaceutice majore au subliniat la acest briefing că astfel de societăţi colaborează între ele şi îşi transmit date pentru a accelera activitatea de cercetare şi dezvoltare. ''Industria (farmaceutică), ce în mod tradiţional este foarte concurenţială, s-a unit'',a mai menţionat Thomas Cueni.

Aceste societăţi examinează mai multe abordări terapeutice în lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, care până în prezent a ucis circa 230.000 de oameni.

De pildă, în timp ce Pfizer caută o terapie care să oprească multiplicarea virusului, CSL Behring şi Takeda încearcă să dezvolte o imunoterapie prin combinarea anticorpilor creaţi de organismul a numeroşi pacienţi vindecaţi.

Alte companii mizează pe medicamente deja existente. Astfel, AstraZeneca efectuează studii clinice asupra unui medicament folosit la tratarea leucemiei în vederea administrării acestuia pacienţilor COVID-19 cu insuficienţă respiratorie, iar Sandoz testează hidroxiclorichina folosită împotriva malariei ca tratament potenţial şi împotriva noului coronavirus.

De asemenea, IFPMA asigură că societăţile din sectorul farmaceutic vor colabora cu guvernele pentru a produce tratamente în cantităţile necesare şi la preţuri accesibile.

Redactare G.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate