„Înfrângerea Americii”: Iranul susține că acordul cu SUA marchează victoria Teheranului

Data publicării:
Steagurile SUA și Iranului.
Steagurile SUA și Iranului. Foto: GettyImages

Memorandumul de înţelegere încheiat între Iran şi SUA pentru a pune capăt războiului reprezintă „declaraţia de înfrângere a Americii”, a declarat miercuri şeful echipei de negociere iraniene, Mohammad Bagher Ghalibaf.

Memorandumul de înţelegere de la Islamabad nu este rezultatul unor presiuni sau coerciţii, ci mai degrabă al rezistenţei şi hotărârii de care a dat dovadă curajoasa naţiune iraniană”, a declarat Ghalibaf la o conferinţă la Baku (în Azerbaidjan), difuzată de televiziunea iraniană, relatează France Presse, potrivit Agerpres. 

„De aceea, memorandumul de înţelegere de la Islamabad a căpătat valoarea unei declaraţii de înfrângere a Americii”, a spus politicianul iranian, totodată, preşedintele parlamentului de la Teheran, adăugând că securitatea în Orientul Mijlociu trebuie de acum înainte asigurată de ţările din regiune.

Ghalibaf, care s-a exprimat cu ocazia unei reuniuni a Uniunii Parlamentare a Organizaţiei pentru Cooperare Islamică la Baku, a insistat că numai ţările din regiune ar trebui să stabilească ordinea politică şi de securitate în Orientul Mijlociu, respingând un amestec extern şi făcând apel la o cooperare intraregională extinsă, notează și Reuters.

Discuţiile la nivel tehnic între Iran şi SUA se vor relua marţea viitoare, după o pauză temporară, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez, citat de Xinhua.

Citește și: VIDEO România, dată exemplu de Mark Rutte pentru sprijinul SUA în războiul cu Iranul: Bucureștiul a trebuit să reducă zborurile comerciale

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...