Întrevederea dintre Donald Trump și Nicușor Dan ar putea avea loc în prima parte a anului viitor, la Washington

Data publicării:
Nicușor Dan și Donald Trump
Nicușor Dan și Donald Trump. Foto Profimedia

Președintele Nicușor Dan a declarat în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, că vizita sa în Statele Unite, despre care s-a tot vorbit zilele acestea, ar putea să aibă loc la începutul anului viitor.

Inițial, președintele Dan s-a ferit să dea detalii exacte despre întâlnirea sa cu președintele Donald Trump, excluzând o întâlnire în această toamnă și spunând că ea trebuie pregătită foarte temeinic.

„În primul rând, în septembrie este o Adunare Generală ONU. Se împlinesc 80 de ani. Eu cred că o vizită prezidențială în SUA trebuie pregătită foarte bine”, a precizat președintele spunând că „miza e să creștem investițiile”.

La insistențele reporterului, Nicușor Dan a precizat că vizita s-ar putea produce „La începutul anului viitor. Ceva de genul acesta”.

În urmă cu câteva zile ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat că în luna septembrie se va afla la New York și Washington, pentru a face pregătiri privind întâlnirea bilaterală dintre Donald trump și Nicușor Dan.

Conform celor spuse de Oana Țoiu, deja au avut loc discuții cu Secretarul de Stat Marco Rubio și cu vicepreședintele JD Vance.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”