Investigație OCCRP: Scandalul de corupție care leagă Europa de Azerbaidjan

Data actualizării: Data publicării:
Ilham Aliyev
Ilham Aliyev

Elita politică din Azerbaidjan ar fi operat timp de doi ani un fond secret de 2,8 miliarde dolari, folosit în mare parte pentru a cumpăra „simpatia” politicienilor europeni, se arată într-o investigație realizată de OCCRP.

maxresdefault
Ilham Aliev

Banii ar fi fost transferați prin intermediul unor companii-paravan din Marea Britanie, însă nu există sugestii că toți destinatarii fondurilor erau conștienți de proveniența rutei financiare. O parte din bani ar fi ajuns inclusiv în România, scrie RISE Project.

Fondul secret, numit în investigație „Spălătoria din Azerbaidjan”, ar fi funcționat timp de doi ani, până în 2014 și chiar dacă originea banilor este neclară, există însă „dovezi ample despre legături cu familia președintelui Ilham Aliev”.

Potrivit investigației, la data la care schema financiară ar fi avut loc, în fostul stat sovietic bogat în petrol scandalurile de corupție, fraudele electorale, abuzurile, aruncarea în închisoare a politicienilor de opoziție și a activiștilor pentru drepturile omului se țineau lanț.

O mare parte din fonduri ar fi ajuns în buzunarele a diverși lobbyiști, jurnaliști, politicieni și oameni de afaceri din  Europa.

OCCRP notează că sumele infuzate ar fi contribuit, de exemplu, la convingerea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) să voteze împotriva unui raport critic despre Azerbaidjan în 2013.

În prezent, votul din 2013 face obiectul unei investigații care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

Companiile-paravan de pe filiera britanică au fost între timp dizolvate. Cât privește plățile, acestea ar fi fost procesate de către Danske Bank, din Danemarca, prin filiala din Estonia.

În investigație se menționează că managerii băncii au admis că nu au depus suficient efort pentru a depista tranzacțiile dubioase.

Citiţi şi:  Imagine spălată cu 2,5 miliarde de euro. Cine a încasat din aceşti bani în România

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri