Iranul anunță condițiile pentru reluarea negocierilor cu SUA privind dosarul nuclear: convorbirile nu se pot derula ca înainte

Data actualizării: Data publicării:
rachete cu drapelul iranului
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul din Iran susţine că ţara nu trebuie să reia negocierile nucleare cu SUA până când o serie de precondiţii nu vor fi respectate, relatează miercuri media de stat din Iran citând un comunicat al legislativului, informează Reuters.

„Când SUA folosesc negocierile ca instrument pentru a înşela Iranul şi acoperă un atac militar brusc al regimului sionist (Israel), convorbirile nu se pot derula ca înainte. Trebuie stabilite precondiţii şi nu pot avea loc noi negocieri până când nu sunt pe deplin respectate", se menţionează în comunicat.

Comunicatul nu precizează care sunt aceste precondiţii, dar ministrul de externe iranian Abbas Araqchi a declarat anterior că ar trebui să existe garanţii că nu vor exista noi atacuri împotriva Teheranului.

Israelul şi SUA au lansat lovituri asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului luna trecută, invocând argumentul că făceau parte dintr-un program care avea scopul de a dezvolta arme nucleare. Teheranul susţine că programul său nuclear are doar fluxuri civile.

Teheranul şi Washingtonul au purtat cinci runde de negocieri indirecte mediate de Oman înainte de războiul aerian de 12 zile, dar solicitările SUA ca Teheranul să renunţe la programul său de îmbogăţire a uraniului nu au primit un răspuns pozitiv.

Săptămâna trecută, Araqchi a reiterat poziţia Teheranului că nu va consimţi la un acord care îl împiedică să îmbogăţească uraniu şi că va refuza să discute subiecte care nu se referă la domeniul nuclear, precum programul său de rachete balistice.

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat marţi că nu se grăbeşte să negocieze cu Iranul, întrucât siturile sale nucleare sunt acum "distruse", dar SUA, în coordonare cu trei ţări europene, au convenit să stabilească sfârşitul lui august ca termen-limită pentru un acord.

Ministrul de externe francez, Jean-Noel Barrot, a declarat marţi că Parisul, Londra şi Berlinul vor declanşa mecanismul ONU care ar reimpune sancţiunile internaţionale ale Iranului până la sfârşitul lui august, dacă nu există un progres concret privind un acord.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...