Iranul cere țărilor musulmane să califice armata israeliană drept „organizaţie teroristă”: „Sărutăm mâinile Hamas pentru rezistenţa ei”

Data publicării:
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi Foto: Profimedia

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a cerut sâmbătă la Riad ţărilor musulmane să califice armata israeliană drept „organizaţie teroristă” din cauza operaţiunii ei armate în Fâşia Gaza, informează France Presse şi Reuters.

În discursul său adresat liderilor arabi şi musulmani reuniţi în capitala saudită, Raisi a chemat de asemenea ţările musulmane să se pregătească să-i „înarmeze pe palestinieni” dacă „crimele de război” ale Israelului continuă.

„Armata israeliană trebuie să fie recunoscută ca organizaţie teroristă”, a declarat preşedintele iranian în timpul reuniunii de urgenţă a Ligii Arabe şi Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OCI) consacrată războiului dintre Israel şi Hamas, scrie Agerpres.

Hamas, susţinută de Iran care o consideră „mişcare de eliberare”, este clasificată drept organizaţie teroristă, mai ales de Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană, aminteşte AFP.

„Acum, când organizaţiile internaţionale au devenit inutile, trebuie să jucăm un rol”, a adăugat Raisi, îndemnând ţările musulmane „să rupă toate relaţiile politice şi economice” cu Israelul, pe care Iranul nu îl recunoaşte.

„Nu există altă cale decât să se reziste în faţa Israelului, sărutăm mâinile Hamas pentru rezistenţa ei împotriva Israelului”, a spus Raisi în discursul său.

El a cerut „un boicot comercial împotriva regimului sionist, în special în sectorul energetic”.

Ebrahim Raisi a acuzat din nou Statele Unite că sunt „principalul partener” al Israelului „în aceste crime”. „America a intrat de fapt direct în război trimiţând nave” în estul Mediteranei, a spus el.

La cinci săptămâni de la începutul războiului declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, circa 1.200 de persoane au fost ucise în partea israeliană, potrivit autorităţilor, şi peste 11.000 în Gaza conform Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas.

Vizita lui Ebrahim Raisi la Riad este prima în Arabia Saudită de la anunţul-surpriză în martie privind restabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări după cei au fost rupte şapte ani.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...