Iranul deschide Strâmtoarea Ormuz doar pentru anumite nave: „Autoritățile le vor facilita trecerea”

Data publicării:
ormuz
Strâmtoarea Ormuz, imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Iranul a anunţat că va acorda permisiunea navelor care transportă „bunuri esenţiale” să traverseze Strâmtoarea Ormuz, blocată în prezent, potrivit agenţiei de presă de stat Tasnim, citată de CNN.

Nu este clar ce anume consideră Iranul drept „bunuri esenţiale” şi nici dacă Teheranul va menţine blocada asupra navelor provenite din state pe care le consideră ostile, notează CNN, potrivit News.ro. 

Într-un document adresat şefului organizaţiei portuare şi maritime a Iranului, adjunctul pentru dezvoltare comercială, Houman Fathi, a declarat că „se acordă permisiunea tranzitului navelor care transportă bunuri esenţiale” prin Strâmtoarea Ormuz”.

Oficialul iranian a precizat că ordinul se aplică „navelor care se îndreaptă către porturile iraniene sau care operează în prezent în regiune”, a relatat Tasnim.

„Autorităţile executive relevante sunt instruite să ia măsurile necesare, în conformitate cu protocoalele emise, pentru a facilita trecerea acestor nave”, a adăugat el.

O listă a navelor pregătite să tranziteze această rută maritimă esenţială „va fi transmisă, pentru coordonare”, a spus acesta.

Între timp, două dintre cele 15 nave cu proprietari turci care aşteaptă la intrarea în Strâmtoarea Ormuz au primit până acum permisiunea de a o tranzita, a spus ministerul turc al Transporturilor Abdilkadir Uraloglu pentru postul CNN Turk.

El a precizat că patru nave au optat pentru rămânerea pe loc. De asemenea, sunt în desfăşurare discuţii cu autorităţile abilitate pentru a se permite celorlalte nouă nave să tranziteze strâmtoarea.

Gardienii Revoluţiei iranieni au anunţat că au vizat cu un atac cu dronă în strâmtoarea Ormuz o navă ce avea legături cu Israelul.

„O dronă a lovit o navă legată de regimul sionist, în strâmtoarea Ormuz”, vasul luând foc, au indicat forţele navale ale Gardienilor Revoluţiei într-o postare pe X.

Nava a fost identificată ca fiind MSC Ishyka.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”