Irlandezii își fac programări stomatologice în Tenerife, pentru a evita interdicția de călătorie

Data actualizării: Data publicării:
plaja in tenerife
Irlandezii își fac programări stomatologice în Tenerife, pentru a evita interdicția de călătorie. FOTO: Getty Images

Tot mai mulți irlandezi își fac programare pentru controale stomatologice în Tenerife, încercând astfel să evite interdicția de călătorie impus în contextul pandemiei, potrivit independent.co.uk.

Pe aeroportul din Dublin, zeci de pasageri au prezentat polițiștilor de frontieră documente pentru a face dovadă că nu pleacă în vacanță, ci că trebuie să ajung la dentist în Tenerife.

Autoritățile din Dublin au constatat că aproape 40% dintre pasagerii care voiau să ajungă în destinații însorite au arătat astfel de acte.

În acest context, oficialii de la frontieră le-au transmis că dacă aceste programări stomatologice nu sunt reale riscă amendă de până la 2000 de euro. Chiar și așa, mulți și-au continuat călătoria.

Motivele medicale sunt unele dintre puținele care pot fi invocate pentru părăsirea țării, în Irlanda, așa că oamenii au căutat să se folosească de această portiță.

"Suntem obișnuiți cu irlandezii care vin la tratament, dar ni s-a părut ciudat că solicită controlul, primesc confirmarea scrisă, dar nu se prezintă la programare. Acum înțelegem că a fost doar o scuză pentru a veni aici pentru o vacanță", a spus o asistentă la un  cabinet stomatologic.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...