Israel și Emiratele Arabe Unite și-au normalizat oficial relațiile. Parlamentul israelian a ratificat acordul

Data publicării:
Steagurile Israelului și EAU.
Steagurile Israelului și Emieratelor Arabe Unite. Foto: Getty Images

Normalizarea relațiilor diplomatice dintre Israel și Emiratele Arabe Unite a fost ratificată de parlamentul isrelian, joi, conform AFP citat de Agerpres.

După peste 8 ore de dezbateri în parlamentul israelian, acordul cu Emiratele Arabe Unite a fost ratificat cu votul a 80 dintre parlamentarii israelieni. Doar 13 dintre ei au votat împotrivă, toți membri ai partidelor arabe. 

În timpul dezbaterii, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că „acest acord istoric este urmarea unor eforturi continue”, exprimându-şi speranţa că şi alte ţări din regiune vor semna „alte acorduri de pace”.

Netanyahu a mai afirmat că Israelul a avut recent şi pentru prima dată contacte cu o ţară din regiune, însă fără a preciza despre ce ţară este vorba.

Acordul cu EAU şi un altul cu Bahrainul au fost semnate oficial pe 15 septembrie la Washington, cu medierea preşedintelui american Donald Trump, pentru a face din aceste state din Golf primele ţări arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul, după Egipt în 1979 şi Iordania în 1994.

Aceste acorduri au fost denunţate de palestinieni drept „o trădare” din partea celor două ţări, în condiţiile în care soluţionarea conflictului israeliano-palestinian era până acum considerată o condiţie esenţială pentru normalizarea relaţiilor între Israel şi statele arabe.

Administraţia americană încearcă să convingă şi alte ţări arabe să încheie acorduri de normalizare a relaţiilor cu Israel.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele mai scumpe supermarketuri din România: Locul 5 este ocupat de Profi
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
4 zile de foc pentru pensionari. Strategia in 2 pași prin care PSD vrea să crească pensiile. Pleacă Bolojan?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică