Iulian Fota: Scenariul cel mai rău: România poate pierde teritorii naționale

Data publicării:
harta transilvania
Foto: Shutterstock

Iulian Fota, directorul Colegiului National de Informații și fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, a afirmat, într-un interviu acordat pentru Revista 22, că tot conflictul dintre instituții legat de o posibilă mutare a Ambasadei României la Ierusalim nu face decât să creeze o situație tensionată pentru România pe plan extern și să o facă vulnerabilă în fața mutărilor geopolitice ale Rusiei.

harta transilvania
Foto: Shutterstock

Iulian Fota a vorbit și despre contextul geopolitic în care se află recent România și a declarat că cel mai negru scenariu pentru țara noastră ar fi pierderea de teritorii în favoarea Rusiei, așa cum s-a întâmplat în Ucraina cu Peninsula Crimeea.

„Am intrat într-o intensificată competiție geopolitică [...] Cred că avem din nou temeri de folosire împotriva României a forței militare. Deja sunt operațiuni de intimidare a noastră în Marea Neagră, pentru că avioanele astea care zboară pe la granița noastră fără să le chemăm noi nu sunt aici să ne dea mesaje de prietenie.

Când mai vezi și tot felul de hărți folosite ba la Est, ba la Vest, ba cu Moldova Mare, ba cu mai știu ce țară mare, inevitabil te gândești că, dacă ție o să-ți fie rău, dacă țara va fi neputincioasă, dacă politicienii vor fi iresponsabili, dacă funcționărimea va fi incompetentă, cineva va profita pe afară.

Dacă în trecut aveam numai competitori, cam ăsta era nivelul unde eram, nu care cumva unii dintre acești competitori astăzi încep să devină adversari, poate chiar inamici, ținând cont că interesele lor și ale noastre încep să fie în unele privințe divergente?”, spune Iulian Fota.

Întrebat care ar fi cel mai negru scenariu pentru România, în cazul unui conflict geopolitic, Fota a declarat că pierderea de teritorii este un pericol care trebuie luat în serios.

„Pierderea de teritorii naționale, evident, prin combinarea mai multor tipuri de acțiuni. Pe acest fond de șubrezire națională, e o anumită distanță până la eventuale operațiuni militare care numai ele pot să ducă la remodelarea granițelor și la ruperi teritoriale. S-a văzut în Crimeea. Crimeea n-a fost luată prin război hibrid. Războiul hibrid a fost doar o fază inițială.

România ar putea să piardă teritorii în mai multe scenarii în favoarea mai multor state. Dar, deocamdată, n-aș vrea să dezvoltăm această ipoteză, pentru că eu sper, în primul rând prin acțiunea noastră internă, să n-ajungem acolo. Sper încă în soliditatea Occidentului”, a declarat Iulian Fota.

Acesta a mai afirmat și că Rusia este „mult mai periculoasă ca în trecut pentru România” și este de părere că de vină pentru această situație sunt problemele interne din țară, în special existența unei „partide antioccidentale”.

Citește aici interviul integral cu Iulian Fota

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri