JD Vance spune că există o „schimbare” în dinamica negocierilor de pace în Ucraina. Dar avertizează: „Sunt șanse mari să nu reușim”

Data actualizării: Data publicării:
jd vance
JD Vance, vicepreședintele SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat într-un interviu pentru publicația britanică UnHerd, citat de Kyiv Independent, că au fost înregistrate progrese în negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, însă nu există garanții că se va ajunge la un acord de pace.

„Cred că am făcut progrese, dar în acest moment nu pot spune cu încredere că vom ajunge la o soluție pașnică. Există șanse bune să reușim, dar există șanse la fel de mari să nu reușim”, a spus Vance.

Declarațiile vin în contextul intensificării eforturilor diplomatice ale Washingtonului, pe fondul presiunilor președintelui american Donald Trump de a accelera negocierile, în timp ce războiul intră în al patrulea an.

Potrivit lui Vance, negocierile se desfășoară pe trei subiecte dificile: Ucraina, Rusia și Europa, fiecare având propriile priorități și linii roșii.

Schimbare în dinamica discuțiilor

Oficialul american a vorbit despre o schimbare importantă în dinamica discuțiilor: „Progresul pe care simt că l-am făcut este că toate problemele sunt pe masă, discutate deschis. În etapele anterioare exista mai multă ambiguitate”.

Concesiile teritoriale rămân principalul obstacol, Vance indicând în special cererile Moscovei privind controlul asupra estului Ucrainei. „Cred că rușii își doresc cu adevărat controlul asupra Donețkului”, a spus el. „Ucrainenii văd asta ca pe un risc major de securitate, chiar dacă, în privat, unii dintre ei admit că în cele din urmă ar putea pierde Donețk – fie în 12 luni, fie peste mai mult timp”.

„Vom continua să negociem”

Vance a mai afirmat că nu se opune ca anumite informații din negocieri să fie făcute publice și consideră că „toate părțile acționează cu bună-credință”. Totuși, a avertizat că un acord nu este garantat: „Vom încerca să rezolvăm acest conflict. Vom continua să negociem”.

O nouă rundă de discuții între delegația ucraineană și reprezentanții SUA a avut loc pe 21 decembrie, după întâlnirile dintre Kiev și Washington din 19 decembrie și negocierile SUA–Rusia din 20 decembrie, în Miami.

Negocierile vizează un cadru revizuit de 20 de puncte pentru încheierea războiului, precum și discuții paralele privind garanțiile de securitate pentru Ucraina și reconstrucția după încheierea conflictului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că chestiunile teritoriale rămân prioritatea Kievului, în timp ce Moscova continuă să ceară concesii ample, inclusiv retragerea Ucrainei din întreg Donbasul, cerințe respinse în mod repetat de autoritățile ucrainene.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”