Joe Biden a autorizat „discret” livrarea de către SUA de bombe de aviație pentru Israel

Data publicării:
un muncitor cu motostivuitor manevrează bombe de aviație Mk84 de fabricație americană
Printre echipamentele militare expediate Israelului se numără şi peste 1.800 de bombe MK84 cu o greutate de 900 de kilograme şi care au provocat decese masive în rândul populaţiei palestiniene din Gaza. Foto. Getty Images

 Administraţia preşedintelui american Joe Biden a autorizat „discret” săptămâna aceasta livrarea de noi bombe şi avioane de luptă către Israel, relatează cotidianul The Washington Post, citat sâmbătă de agenţia EFE, informează Agerpres.

Noua livrare de echipamente militare către Israel survine în pofida preocupărilor exprimate de Washington asupra unei aşteptate ofensive militare israeliene în sudul Fâşiei Gaza care ameninţa viaţa a sute de mii de palestinieni, precum şi în pofida recentelor divergenţe dintre Washington şi guvernul premierului Benjamin Netanyahu.

Acesta din urmă a anulat deplasarea unei delegaţii de consilieri în Statele Unite, după ce Washingtonul nu a mai blocat prin veto o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cere o încetare a focului în Fâşia Gaza.

Printre echipamentele expediate Israelului în noul pachet militar se numără şi peste 1.800 de bombe MK84 cu o greutate de 900 de kilograme şi care au provocat decese masive în rândul populaţiei palestiniene de când Israelul a lansat campania militară în Fâşia Gaza după atacul grupării Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie.

The Washington Post notează, citând mai multe rapoarte, că Israelul a folosit masiv astfel de bombe de mare putere în bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, unde numărul morţilor în urma războiului a ajuns la 32.705 şi cel al răniţilor la 75.190, majoritatea civili, conform bilanţului comunicat sâmbătă de guvernul condus de Hamas.

Trupele israeliene şi-au intensificat sâmbătă atacurile terestre şi bombardamentele asupra oraşului Gaza, precum şi în zona centrală şi de sud a enclavei palestiniene, anunţând de asemenea uciderea a trei lideri ai mişcării Hamas în spitalul al-Shifa, asediat de aproape două săptămâni de armata israeliană.

În acest timp, peste un milion de locuitori ai Fâşiei Gaza se confruntă cu o criză catastrofică de alimente, dintre care pentru mai mult de 200.000 foametea este iminentă, potrivit unui raport recent validat de ONU

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Un nou record de distanță”. Dronele ucrainene au lovit o rafinărie Lukoil din Republica Komi, situată în...
Newsweek
Calcul greșit. Casa de Pensii, obligată să recunoască unui pensionar 5 ani de grupa I de muncă. Cum a reușit?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online