Joe Biden, discurs istoric în Polonia: Este testul generației noastre, Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei, nu vă temeți!

Data actualizării: Data publicării:
joe biden tine un discurs la varsovia in fata palatului regal
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Președintele american Joe Biden a ținut sâmbătă seara, la Varșovia, probabil cel mai important discurs al mandatului său de până acum, în care a reafirmat unitatea NATO în fața agresiunii ruse din Ucraina și, invocând căderea Cortinei de Fier, a spus că acesta este testul generației actuale pentru a apăra democrația „sugrumată” acum de Rusia. El a transmis un mesaj de solidaritate către Ucraina, dar a avertizat că lupta va fi de durată. L-a numit pe Vladimir Putin un dictator care vrea să aducă „decenii de război”, dar care nu are șanse să se mențină la putere și să înăbușe dorința de libertate.

Joe Biden și-a început și și-a încheiat discursul de la Varșovia făcând referire la mesajul transmis de Papa Ioan Paul al II-lea, născut în Polonia, către Uniunea Sovietică în 1979: „Nu vă fie teamă”, a spus el.

Rusia a sugrumat democrația. Va fi o bătălie de durată

„Suntem din nou într-o mare bătălie pentru libertate, o bătălie între democrație și autocrație, între libertate și represiune. În această bătălie, trebuie să fim lucizi. Această bătălie nu va fi câștigată nici în câteva zile, nici în câteva luni. Trebuie să ne întărim pentru lupta lungă care ne așteaptă”, a declarat președintele american în discursul rostit în fața polonezilor și ucrainenilor adunați în fața Castelului Regal din Varșovia.

„Ungaria în 1956, Polonia în 1956 și apoi din nou în 1981, Cehoslovacia în 1968 - tancurile sovietice au zdrobit revoltele democratice, dar rezistența a continuat până când, în cele din urmă, în 1989, Zidul Berlinului și toate zidurile dominației sovietice, au căzut și poporul a învins. Bătălia pentru democrație nu s-a putut încheia și nu s-a încheiat odată cu sfârșitul Războiului Rece. În ultimii 30 de ani, forțele autocrației au reînviat peste tot în lume, semnele sale distinctive sunt cele cunoscute. Disprețul față de statul de drept, disprețul față de libertatea democratică, disprețul față de adevărul însuși. Astăzi, Rusia a sugrumat democrația și a căutat să o facă și în altă parte”, a spus președintele american.

Mesaj către ucraineni: Suntem alături de voi. Punct!

„Acum, în lupta continuă pentru democrație și libertate, Ucraina și poporul său se află în prima linie, luptând ca să-și salveze națiunea, iar rezistența lor curajoasă face parte dintr-o luptă mai amplă pentru principiile democratice esențiale care îi unesc pe toți oamenii liberi”, a declarat liderul de la Washington.

„Mesajul meu pentru poporul ucrainean este un mesaj pe care l-am transmis astăzi ministrului de externe și ministrului apărării din Ucraina, care cred că sunt aici în această seară: Noi suntem alături de voi. Punct”, a subliniat președintele american, în uralele mulțimii.

Președintele Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin că a spus minciuni „nerușinate” atunci când a afirmat în mod fals că, prin invazia sa, încearcă să denazifice Ucraina. „Sub false pretenții de solidaritate etnică, a anihilat națiunile vecine. Putin are tupeul să spună că denazifică Ucraina. Este o minciună, este pur și simplu cinic și el știe asta. Și este, de asemenea, o minciună nerușinată. Președintele Zelenski a fost ales în mod democratic, este evreu, familia tatălui său a fost anihilată în holocaustul nazist și Putin are îndrăzneala - ca toți autocrații dinaintea lui - să creadă că prin puterea sa va face dreptate”, a afirmat Biden.

„Voi, popor rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

Pe de altă parte, Joe Biden a avut grijă să facă o distincție clară, în discursul său, între acțiunile lui Vladimir Putin și restul populației ruse. El a spus că Vladimir Putin este singurul vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă, iar rușii „nu merită” acest război. „Voi nu sunteți dușmanii noștri, iar acestea nu sunt acțiunile unei națiuni mărețe, Putin v-a izolat de restul lumii, nu este războiul vostru”, le-a transmis Joe Biden rușilor, notând că 200.000 de oameni au părăsit Rusia numai într-o lună.

El a spus că a lucrat cu liderii ruși timp de decenii, încă din timpul Războiului Rece.

„Întotdeauna am vorbit direct și sincer cu voi, poporul rus. Permiteți-mi să vă spun următorul lucru, dacă puteți să ascultați: voi, poporul rus, nu sunteți inamicul nostru. Refuz să cred că sunteți de acord cu uciderea copiilor și bunicilor nevinovați. Sau că acceptați ca spitale, școli, maternități, pentru numele lui Dumnezeu, să fie bombardate cu rachete și bombe rusești. Sau ca orașele să fie încercuite astfel încât civilii să nu poată fugi, să li se taie aprovizionarea și să se încerce să-i înfometeze pe ucraineni până la supunere. Milioane de familii sunt alungate din casele lor, inclusiv jumătate din toți copiii din Ucraina. Acestea nu sunt acțiunile unei națiuni mărețe”, a declarat Joe Biden, adăugând, cu referire la Vladimir Putin: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”.

joe biden discurs varsovia profimedia-0673317620
Joe Biden avertizează regimul Putin să nu extindă războiul pe teritoriul NATO. Foto: Profimedia Images

SUA, decise să apere teritoriul NATO

Joe Biden a reafirmat că NATO este o alianță defensivă și că nu a urmărit niciodată anihilarea Rusiei. Costurile „rapide și punitive” sunt singurele soluții care vor determina Rusia să își schimbe direcția, a spus el.

În același timp, președintele SUA a avertizat că lumea democratică trebuie să „călească” pentru o „luptă lungă” în războiul dintre Rusia și Ucraina și a reamintit în context că NATO și-a întărit flancul estic în fața agresiunii ruse.

El a avertizat din nou Moscova, pe un ton dur: să nu-i treacă prin cap să se atingă de vreun centimetru din teritoriul NATO! „Forțele americane nu se află în Europa pentru a se angaja într-un conflict cu forțele rusești, forțele americane sunt aici pentru a apăra aliații din NATO”, a spus el.

„Am venit cu un mesaj foarte clar: trebuie să acționăm acum și să rămânem uniți. Nu va fi ușor. Dar este testul generației noastre, este sarcina generației noastre să apere democrația în fața unui dictator”, a mai spus Joe Biden, care și-a încheiat discursul tot cu cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: „Nu renunțați la speranță și nu vă temeți!”

Extrase din discursul lui Joe Biden

„Putin are tupeul să spună că el denazifică Ucraina. Este o minciună. Este pur și simplu cinic și știe foarte bine acest lucru. Este de asemenea, nerușinat. Președintele Zelenski a fost ales în mod democratic, este evreu, familia tatălui lui a trecut prin Holocaustul nazist.

Țineți minte că provocarea acestui moment este provocarea unei generații. Kremlinul vrea să prezinte NATO ca un proiect imperial care vrea să destabilizeze Rusia. Nimic mai fals. NATO este o alianță defensivă.

De atâtea ori a spus că nu va invada Ucraina, de atâtea ori a spus că trupele ruse ampalsate de-a lungul frontierei sunt doar pentru exerciții. Toți cei 198.000 de soldați. Pur și simplu nu există nicio justificare, nicio provocare pentru că Rusia a ales calea războiului. Este un exemplu al unuia dintre cel mai vechi impulsuri umane, de a folosi forța brută și dezinformarea pentru a-și satisface dorința pentru putere absolută, pentru control absolut.

Trupele americane sunt în Europa, dar nu sunt aici ca să atace trupele ruse, trupele americane sunt aici ca să-i apere pe aliații NATO. Nici să nu vă gândiți să încercați să ocupați un singur inch din teritoriul NATO! Avem o obligație sacră, o obligație sacră potrivit Articolului 5, de a apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.

Putin a crezut că ucrainenii nu vor pleca capul și nu vor lupta. În schimb, trupele ruse și-au găsit nașul!

Poporul rus nu este inamicul nostru. Acum, agresiunea provocată de Vladimir Putin v-a rupt pe voi, poporul rus, de restul lumii și trage Rusia înapoi în secolul XIX. Voi nu sunteți așa. Nu asta vă rezervă viitorul, familiilor și copiilor voștri. Vă spun adevărul: nu meritați acest război. Putin poate și trebuie să pună capăt acestui război. Națiunea americană este alături de voi. 

În acest moment, să lăsăm cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea să fie la fel de puternice ca întotdeauna. Să nu vă pierdeți niciodată speranța! Să nu aveți niciodată îndoieli! Să nu vă dați bătuți niciodată și să nu vă simțiți niciodată descurajați! Nu vă fie teamă! Un dictator hotărât să refacă un imperiu nu va reuși niciodată să elimine dorința oamenilor de a fi liberi. Brutalitatea nu va învinge niciodată dorința oamenilor de a fi liberi! Rusia nu va obține niciodată victoria în Ucraina, deoarece oamenii liberi refuză să trăiască într-o lume întunecată și fără speranță. Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere!”

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri