Joe Biden este într-o situație tot mai dificilă. Republicanii cer lista musafirilor săi din ultimii doi ani

Data actualizării: Data publicării:
joe biden ingandurat
Președintele american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Președintele Statelor Unite este într-o situație din ce în ce mai dificilă. Republicanii cer lista vizitatorilor de la reşedinţa privată a lui Joe Biden. În weekend au fost găsite încă cinci pagini cu informații confidențiale, în biroul și în garajul locuinței.

Documentele sunt din perioada în care Biden a fost vicepreşedintele lui Barack Obama. Primele au fost găsite de avocații săi într-un fost birou privat de la Universitatea Pennsylvania, după care aceștia s-au apucat să caute și în alte locuri. Casa Albă spune că hârtiile au rămas în locuința lui Biden din greșeală și a dat asigurări că președintele cooperează pe deplin cu justiţia americană.

James Comer, preşedintele republican al Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, a cerut, duminică, lista vizitatorilor de la reşedinţa privată a lui Joe Biden din Wilmington, Delaware, după ce în birou şi în garaj s-au găsit documente confidenţiale, relatează Reuters.

"Fără o listă a persoanelor care au vizitat reşedinţa sa, poporul american nu va şti niciodată cine a avut acces la aceste documente extrem de sensibile", a precizat Corner într-o scrisoare adresată şefului de cabinet al lui Joe Biden, Ron Klain.

James Corner vrea lista vizitatorilor din data de 20 ianuarie 2021 până în prezent.

Vineri, liderul republicanilor în Camera Reprezentanţilor, Kevin Mccarthy, a cerut Congresului american să ancheteze cu privire la documentele confidenţiale găsite în reşedinţa privată a lui Joe Biden la Wilmington, în statul Delaware.

În urma descoperirii a zece documente de acest fel într-un fost birou al lui Joe Biden la Washington, avocaţii săi au inspectat cele două reşedinţe private ale şefului statului, unde "ar fi fost transferate arhive în timpul tranziţiei din 2017", a precizat într-un comunicat avocatul preşedinţiei, Richard Sauber. Ei au găsit "un număr mic de documente suplimentare datând din timpul administraţiei Obama-Biden, clasificate confidenţiale", care se aflau în garajul casei lui Biden de la Wilmington, în statul Delaware, şi într-o cameră adiacentă, a precizat el.

Sâmbătă, la reşedinţa din Wilmington s-au mai găsit cinci pagini de materiale clasificate.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri