Joe Biden și Emmanuel Macron vor anunța un armistițiu între Israel şi Hezbollah. „Suntem aproape”

Data publicării:
explozie in beirut
Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron sunt aşteptaţi să anunţe iminent o încetare a focului în Liban între gruparea armată Hezbollah şi Israel, au declarat luni patru surse libaneze de rang înalt, citate de Reuters, potrivit News.ro. 

La Washington, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a declarat: „Suntem aproape”, dar „nimic nu este gata până când totul nu este făcut”. Preşedinţia franceză a declarat că discuţiile privind o încetare a focului au înregistrat progrese semnificative.

 La Ierusalim, un înalt oficial israelian a declarat că marţi se va reuni cabinetul israelian pentru a aproba un acord de armistiţiu cu Hezbollah. Semnele unui progres diplomatic au fost însoţite de atacuri aeriene israeliene intense asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, controlate de Hezbollah, Israelul continuând ofensiva lansată în septembrie după aproape un an de ostilităţi transfrontaliere.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a refuzat să comenteze informaţiile potrivit cărora Israelul şi Libanul au convenit asupra textului unui acord. Dar oficialul israelian de rang înalt a declarat pentru Reuters că reuniunea de marţi a cabinetului era destinată aprobării textului.

Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon, a declarat că Israelul îşi va păstra capacitatea de a lovi sudul Libanului în cadrul oricărui acord. Libanul a contestat anterior formularea care ar acorda Israelului un astfel de drept.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat că diferenţele dintre cele două părţi s-au redus semnificativ, dar că mai sunt încă paşi de făcut pentru a ajunge la un acord.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”