Joe Biden și Xi Jinping vor discuta „în următoarele săptămâni”

Data publicării:
Biden Virtual Meeting with President Xi Jinping of China, Washington, District of Columbia, USA - 18 Mar 2022
Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez, Xi Jinping, „vor avea ocazia să aibă o convorbire în următoarele săptămâni”, a declarat luni principalul consilier diplomatic al şefului statului american, Jake Sullivan, pentru jurnalişti, în marja summitului G7 din Germania, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Fără a preciza forma sau data acestei viitoare conversaţii, oficialul american a afirmat că la nivelul G7, ca şi la cel al NATO, a existat „întotdeauna mai multă convergenţă asupra provocărilor” legate de ambiţiile chineze.

Jake Sullivan a dat însă asigurări că „competiţia nu înseamnă confruntare”, într-un moment în care relaţiile dintre cele două superputeri sunt extrem de tensionate, fie că este vorba despre războiul din Ucraina, despre Taiwan sau subiecte economice.

În legătură cu acest ultim punct, se apropie un termen important: pe 6 iulie, în câteva zile, vor expira, teoretic, suprataxele vamale pe importuri din China în valoare de 34 de miliarde de dolari, decise de fostul preşedinte Donald Trump, la apogeul războiului comercial dintre Statele Unite şi China.

Actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, a repetat în ultimele săptămâni că nu a decis încă dacă va menţine sau nu tarifele vamale punitive.

Chiar şi în cadrul administraţiei sale, subiectul provocă diviziuni. Unii cer ridicarea acestor tarife, în numele luptei împotriva inflaţiei galopante, alţii cred, dimpotrivă, că ar fi o greşeală ca Washingtonul să se priveze de orice pârghie comercială în faţa unei Chine din ce în ce mai ambiţioase din punct de vedere industrial şi tehnologic.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...