Jurnalista care a pus piedică unui imigrant a fost inculpată oficial

Data publicării:
jurnalista

O jurnalistă din Ungaria care a provocat indignare, anul trecut, în plină criză a refugiaţilor, punând piedică unui imigrant a fost inculpată oficial.

Femeia, care filma un grup de refugiaţi ce traversa frontiera, a fost filmată punând piedică unui imigrant cu un copil în braţe, care a şi căzut. Alţi colegi cameramani au filmat-o şi în timp ce lovea cu piciorul cel puţin trei refugiaţi, printre care şi un copil.

Angajată a unei televiziuni apropiată de extremă-dreaptă, ea a fost concediată la scurt timp după incident. Ieri, autorităţile au anunţat că a fost inculpată pentru tulburarea ordinii publice.

Măsura intervine în contextul apariţiei unor noi tensiuni legate de refugiaţi. Austria a ameninţat Ungaria cu un proces dacă nu-i primeşte pe refugiaţii care au trecut ilegal graniţa dintre cele două ţări. Regulile europene prevăd că imigranţii trebuie să solicite azil în prima ţară europeană în care ajung.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri