Kim Jong Un a inspectat primul satelit spion nord-coreean. Ce spun experții despre realizarea Phenianului

Data publicării:
Kim Jong Un (C) and his daughter, presumed to be named Ju Ae (2nd R), meeting with the Non-permanent Satellite Launch Preparatory Committee and inspecting a military reconnaissance satellite
Kim Jong Un a inspectat primul satelit-spion militar al Coreei de Nord. Foto: Profimedia

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat primul satelit militar de spionaj al ţării sale, dând undă verde „viitorului plan de acţiune”, a anunţat miercuri agenţia oficială de presă KCNA.

Kim Jong Un s-a întâlnit marţi cu comitetul nepermanent responsabil de pregătirea lansării satelitului înainte de a-l inspecta, a informat KCNA, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La mijlocul lunii aprilie, Kim Jong Un a spus că a fost finalizată construcţia satelitului şi a ordonat lansarea pe orbită.

Acest anunţ vine la o săptămână după ce Phenianul a asigurat că a reuşit prima lansare a noii sale rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu combustibil solid, un avans major pentru programul de armament nord-coreean.

Potrivit analiştilor, există o concomitenţă tehnologică semnificativă între dezvoltarea ICBM şi capacităţile de lansare în spaţiu.

Lansare „la data programată”

Marţi, „după ce a luat cunoştinţă în detaliu de activitatea comitetului, (Kim Jong Un) a inspectat satelitul de recunoaştere militară numărul 1, gata să fie încărcat după ce a fost efectuată o ultimă verificare şi un control al mediului spaţial”, potrivit KCNA.

Liderul nord-coreean a acuzat Statele Unite şi Coreea de Sud că intensifică ceea ce el a descris drept „manevre de confruntare” împotriva Nordului şi a declarat că ţara sa îşi va exercita dreptul la autoapărare.

Apoi, el „a aprobat viitorul plan de acţiune al comitetului pregătitor”, a adăugat KCNA.

Dezvoltarea unui satelit de recunoaştere militară a fost unul dintre principalele proiecte în materie de apărare prezentate de Kim Jong Un în 2021.

În decembrie trecut, Phenianul a anunţat că a efectuat un „test final important” pentru dezvoltarea unui satelit spion.

Acest anunţ a fost imediat pus în discuţie de experţi potrivit cărora calitatea imaginilor, care ar fi fost luate dintr-un satelit, era proastă.

Phenianul nu a anunţat o dată de lansare, dar în aprilie liderul a cerut „să fie lansat la data programată”.

„O ameninţare importantă pentru Sud”

Anul trecut, Coreea de Nord a declarat că statutul său de putere nucleară este „ireversibil” închizând definitiv uşa oricăror negocieri privind dezarmarea ţării.

Potrivit analiştilor, este dificil ca Phenianul să efectueze misiuni de recunoaştere din satelit cu propria tehnologie şi fără sprijinul tehnologic al Rusiei sau Chinei.

Cu toate acestea, „sateliţii de recunoaştere ai Coreei de Nord fiind un factor important în cazul unei lovituri preventive, ei reprezintă o ameninţare importantă pentru Sud”, a declarat în aprilie pentru AFP Yang Moo-Jin, preşedinte al universităţii de studii nord-coreene din Seul.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri