Klaus Iohannis, după Summitul NATO: Securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

Data publicării:
presedintele klaus iohannis la summitul nato
Președintele Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la finalul Summitului NATO de la Bruxelles, că după această reuniune „piatra de temelie” a NATO rămâne apărarea colectivă. Președintele a spus că prin rezultatele obținute la acest summit România și-a atins obiectivele. „Securitatea României și a românilor este mai bine asigurată”, a declarat Klaus Iohannis.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

  • Am participat astăzi la un nou Summit NATO cu valențe simbolice, strategice și politice majore pentru viitorul Alianței. Acest Summit a reconfirmat importanța și relevanța Alianței într-un mediu de securitate marcat de amenințări multiple și tot mai complexe și impredictibile. A marcat, de asemenea, o etapă nouă, întărită, a relației transatlantice, o reafirmare a valorilor comune care ne unesc.
  • Alături de Președintele Biden și de ceilalți lideri aliați, am reafirmat unitatea, solidaritatea și coeziunea Alianței, caracterul fundamental al acesteia pentru apărarea colectivă și pentru securitatea euroatlantică, precum și angajamentul comun pentru promovarea unei ordini internaționale bazate pe reguli.
  • Summitul de astăzi a fost unul al deciziilor vizionare. Pornind de la procesul de reflecție strategică NATO 2030, lansat la Londra în 2019, am stabilit astăzi direcțiile majore de acțiune pentru următorul deceniu, inclusiv prin elaborarea unui Nou Concept Strategic, decizie pe care am susținut-o ferm.
  • Deciziile de continuare a consolidării posturii sale militare de descurajare și apărare, întărirea profilului politic, sporirea angajamentului în raport cu partenerii, creșterea rezilienței și menținerea avansului tehnologic au reconfirmat sprijinul pentru o Alianță mai puternică, adaptată, activă și relevantă la nivel global, pregătită să-și apere cetățenii și teritoriul.
  • Subliniez că deciziile de astăzi răspund intereselor de securitate ale României, iar prin rezultatele obținute ne-am atins obiectivele majore fixate pentru acest Summit.
  • Atingerea acestor obiective este datorată și interacțiunilor și coordonării României cu ceilalți aliați, precum și valorificării formatelor regionale de dialog și cooperare. Mă refer aici la Summitul Formatului București (B9), la care au participat Președintele Biden, care și astăzi, în discursul său, s-a exprimat apreciativ la adresa Formatului și a Summitului,  și Secretarul General al NATO, pe care l-am găzduit pe 10 mai, dar și la reuniunea Trilateralei România-Polonia-Turcia la nivelul miniștrilor afacerilor externe, care a avut loc în această primăvară, la București.
  • Concret, rezultatele Summitului, de interes pentru obiectivele de securitate ale României, sunt următoarele:
  • În primul rând, am decis astăzi să continuăm consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare. Am evidențiat, în acest sens, că apărarea colectivă rămâne piatra de temelie a NATO.
  • Alături de ceilalți lideri aliați, am salutat progresele notabile în asigurarea unei posturi credibile și eficiente și am încurajat continuarea eforturilor în acest sens. Am evidențiat necesitatea ca procesul de consolidare a posturii Alianței de descurajare și apărare să vizeze cu precădere Flancul Estic, ca întreg, în mod coerent, cu o atenție specială pentru evoluțiile de securitate de la Marea Neagră.
  • Alianța trebuie să dispună de forțele, structurile și capabilitățile necesare pentru a răspunde eficient amenințărilor cu care ne confruntăm în regiune.
  • Am evidențiat – și este menționat în documentele Summitului – comportamentul agresiv și destabilizator al Rusiei față de aliații și partenerii noștri din vecinătate. Situația de securitate în zona Mării Negre rămâne preocupantă, iar masarea recentă a trupelor și a tehnicii militare rusești la granița cu Ucraina și în Crimeea ocupată ilegal reprezintă încă o dovadă clară în acest sens.
  • Regiunea Mării Negre are importanță strategică pentru securitatea euroatlantică și acest lucru a fost clar reconfirmat, inclusiv prin multiple referiri la Marea Neagră în documentele Summitului.
  • În al doilea rând, am convenit astăzi importanța avansării și aprofundării relației NATO cu Uniunea Europeană, dar și cu partenerii noștri și cu statele care împărtășesc aceleași valori. Parteneriatul cu Uniunea Europeană este foarte important, trebuie să fie tot mai solid, și am subliniat necesitatea continuării dialogului și a cooperării susținute dintre cele două organizații, în deplină complementaritate.
  • Am subliniat și imperativul de a crește sprijinul și asistența pentru partenerii noștri din Vecinătatea Estică prin demersuri de consolidare a capacităților de apărare și a rezilienței.
  • Mesajul meu este reflectat în Declarația finală a Summitului, împreună cu sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei și a Republicii Moldova.
  • De altfel, în Declarația finală este afirmată susținerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova.
  • În al treilea rând, Summitul a reafirmat validitatea Politicii Ușilor Deschise, pe care România o susține în mod tradițional, precum și dreptul statelor aspirante de a-și decide singure obiectivele de politică externă.
  • În al patrulea rând, Summitul a statuat un alt obiectiv al României, și anume necesitatea creșterii rezilienței și a menținerii avansului tehnologic al NATO. Acestea contribuie la o Alianță mai puternică și mai relevantă la nivel global în contextul provocărilor diverse.
  • România este parte a eforturilor privind creșterea rezilienței, demonstrând că este gata să contribuie consistent. Astfel, am informat omologii aliați despre înființarea și operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC). Mă bucur să pot spune că această inițiativă a României este privită cu interes la nivelul NATO și al statelor aliate, fiind salutată în Declarația finală a Summitului.
  • În al cincilea rând, am decis astăzi lansarea procesului de elaborare a noului Concept Strategic al Alianței. Este un demers necesar pentru că, de la adoptarea în 2010 a actualului Concept Strategic, mediul de securitate și Alianța au trecut prin schimbări profunde. Reamintesc faptul că România a fost primul aliat care a susținut, încă din noiembrie 2019, necesitatea unui nou Concept Strategic. Decizia de astăzi reconfirmă că evaluarea noastră a fost corectă.
  • În intervenția mea din timpul Summitului și în contactele avute cu omologii mei am arătat că România a acționat în mod constant și va continua să acționeze ca un aliat responsabil și activ implicat în toate eforturile de asigurare a securității spațiului euroatlantic. Suntem unul dintre statele care au atins deja pragul de 2% din PIB pentru apărare și vom continua să investim în mod consistent în apărare.
  • Am arătat cu fermitate în cadrul Summitului că România a fost și rămâne un aliat de încredere, care înțelege că succesul Alianței depinde de modul în care fiecare își îndeplinește obligațiile care îi revin.
  • La finalul acestui Summit pot să spun cu certitudine că, prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată.

De asemenea, președintele României a avut și două întrevederi cu președintele SUA Joe Biden, în marja summitului. În cadrul acestor discuții, Klaus Iohannis l-a invitat pe Joe Biden în România.

„Am avut două discuții cu domnul președinte Biden. Prima a fost chiar la început, unde cu președintele Duda am ținut să îl salutăm și să ne exprimăm mulțumirea pentru prezența în Summitul B9. Evident, am dorit să ne asigurăm că în continuare avem un parteneriat strategic foarte solid.Președintele Biden ne-a asigurat că se implică pentru a sprijini România și Polonia.

În cea de a doua, tot scurtă discuție, pe care am avut-o spre finalul summitului l-am invitat în România. I-am spus că doresc să continuăm discuția foarte bună din 2015 și îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire”, a declarat Klaus Iohannis.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri