Kremlinul explică de ce Putin a acceptat să îi ofere un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Data publicării:
putin tucker carlson
Preşedintele Vladimir Putin i-a acordat un interviu prezentatorului de televiziune american Tucker Carlson. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Vladimir Putin i-a acordat un interviu prezentatorului de televiziune american Tucker Carlson, a confirmat Kremlinul, acesta fiind primul interviu acordat de liderul rus unui jurnalist american după invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu aproape doi ani, relatează Reuters. Vedeta, un apropiat al lui Donald Trump, a anunțat că interviul va fi difuzat joi, pe site-ul său.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a fost de acord cu interviul lui Carlson deoarece abordarea fostului prezentator Fox News diferă de raportarea "unilaterală" a conflictului din Ucraina de către multe instituţii de presă occidentale.

„Când vine vorba de ţările din Occidentul colectiv, marile reţele media, canalele de televiziune, marile ziare nu se pot lăuda în niciun caz că încearcă măcar să pară cel puţin imparţiale în ceea ce priveşte relatarea faptelor”, a declarat Peskov în cadrul briefingului de presă obişnuit. „Toate acestea sunt mijloace de informare în masă care adoptă o poziţie extrem de unilaterală. Bineînţeles, nu există nicio dorinţă de a comunica cu astfel de mijloace de informare în masă şi nu prea are sens şi este puţin probabil că va fi util”, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Putin, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Întrebat direct de ce Carlson a obţinut un interviu cu Putin, Peskov a declarat că abordarea jurnalistului american nu este „în niciun caz pro-rusă, nu este pro-ucraineană - este pro-americană”.

Putin, care a ordonat invazia Ucrainei la 24 februarie 2022, a fost intervievat ultima dată în mod oficial de o instituţie media americană în octombrie 2021, când Hadley Gamble de la CNBC a vorbit cu el. De atunci, Putin a mai acordat interviuri în mass-media din Rusia, China şi Kazahstan, dar nu în Occident.

Multe organizaţii media occidentale au părăsit Moscova sau şi-au închis operaţiunile din cauza legilor aspre privind mass-media adoptate la scurt timp după război. Reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovici, cetăţean american, a fost reţinut pentru acuzaţii de spionaj în martie 2023.

Interviul cu Putin va fi difuzat joi

Interviul cu Putin va fi publicat joi la ora 18:00, ora Washingtonului (23:00 GMT), a anunțat Tucker Carlson pe pagina sa de Instagram.

Carlson a declarat marţi, într-o postare pe X, că interviul le va permite americanilor să înţeleagă punctul de vedere al Rusiei cu privire la război. „Nu suntem aici pentru că îl iubim pe Vladimir Putin....Nu vă încurajăm să fiţi de acord cu ceea ce ar putea spune Putin în acest interviu, dar vă îndemnăm să îl urmăriţi”, a spus el.

Carlson, care a declarat că o mare parte din acoperirea mediatică occidentală a războiului este părtinitoare în favoarea Kievului, a precizat că i-a cerut un interviu şi preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Casa Albă a declarat miercuri că acest nou interviu cu Vladimir Putin nu este necesar pentru a înţelege „brutalitatea” preşedintelui rus.

„Ceea ce a făcut Putin în Ucraina ar trebui să fie evident pentru toată lumea, la fel ca şi motivele false şi ridicole pe care încearcă să le justifice acţiunile sale”, a declarat presei un purtător de cuvânt al guvernului american, John Kirby.

De asemenea, gazda americană s-a lăudat că a fost singurul care a vrut să vorbească cu preşedintele rus. Această afirmaţie a fost contrazisă de Kremlin, care a susţinut că primeşte cereri de interviuri cu Vladimir Putin din partea presei occidentale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce urmează pentru clienții și angajații Carrefour România. Schimbările pregătite după preluarea de către...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Am slăbit 16 kg în 46 de zile”. Oana Radu, a treia transformare radicală din viața ei: “Mă îngraș și slăbesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Brian Hickerson, iubitul lui Hayden Panettiere, încătușat după o altercație într-un bar: „Poliția a scurs...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Senatul acordă un nou beneficiu la pensie. Ce noi obligații are Casa de Pensii față de pensionari?
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei