Kremlinul prezintă prăbușirea sondei rusești pe Lună aproape ca pe o reușită: „Nu este un motiv să disperăm”

Data publicării:
modul aslenizare luna-25
Un incident a avut loc în timpul unei manevre premergătoare aselenizării sondei ruseşti Luna-25. Foto: Profimedia

Kremlinul a anunţat marţi că eşecul din această lună al misiunii selenare Luna-25 a Rusiei nu a reprezentat „nimic îngrozitor”, precizând că cel mai important lucru este continuarea programului de explorare spaţială al ţării, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o convorbire cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Acesta nu este un motiv să disperăm, nici să ne smulgem părul. Acesta este un motiv în plus pentru a analiza cauzele (eşecului) şi pentru a le elimina data viitoare”.

Sonda Luna-25, prima misiune selenară a Rusiei după anul 1976, s-a prăbuşit pe Lună la 19 august, după o manevră orbitală eşuată, un eveniment considerat în străinătate drept o lovitură majoră pentru programul spaţial rusesc.

Câteva zile mai târziu, o sondă indiană a reuşit o aselenizare controlată pe satelitul natural al Pământului.

„Principalul lucru este să nu ne oprim. Planurile noastre sunt destul de ambiţioase şi vor fi implementate în continuare”, a declarat Peskov.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...