La 101 ani, un german a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Fost gardian SS, el a luat parte la peste 3.500 de crime

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu un dosar albastru in fata
Fost gardian SS de 101 ani condamnat la 5 ani de închisoare FOTO: Profimedia Images

Un bărbat de 101 ani a fost condamnat în Germania la 5 ani de închisoare pentru că a luat parte la uciderea a peste 3.500 de prizonieri în lagărul de concentrare nazist Sachsenhausen, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Judecătoria Neuruppin a pronunțat sentința marți.

Bărbatul, care locuiește în statul Brandenburg și a cărui identitate nu a fost făcută publică, a negat că a lucrat ca gardian SS în lagăr și că a contribuit în vreun fel la moartea miilor de prizonieri. Luni, s-a declarat încă o dată nevinovat în fața instanței, care o zi mai târziu l-a condamnat la 5 ani de închisoare, potrivit The Independent.

„Nu știu de ce sunt aici”, a spus el din nou la încheierea procesului. În timpul audierilor, inculpatul a declarat anterior că nu a făcut „absolut nimic”. El a negat că ar avea vreo informație despre numeroasele crime care au avut loc la Sachsenhausen, spunând că a fost muncitor la fermă în acea perioadă.

Dar procurorii susțin că el a luat parte „cu bună știință și de bunăvoie” la crime, în calitate de gardian. Au prezentat în instanță documente potrivit cărora în lagăr a existat un gardian cu nume identic cu al inculpatului, cu aceeași dată de naștere și același loc de naștere, dar și alte acte doveditoare.

Acuzațiile împotriva centenarului includ participarea la „execuția prizonierilor de război sovietici” și plasarea „gazului otrăvitor Zyklon B” în camerele de gazare ale lagărului de concentrare Sachsenhausen.

Procesul a început în octombrie, la tribunalul regional Neuruppin. Audierile în acest caz au avut loc în orașul Brandenburg, aproape de casa bărbatului.

Peste 200.000 de persoane - majoritatea evrei, dar și romi, oponenți ai regimului și homosexuali - au fost închise la Sachsenhausen între 1936 și 1945 de către naziști.

Zeci de mii au murit din cauza muncii forțate sau în urma experimentelor medicale extreme, foame și boli, pe lângă actele de crimă în masă săvârșite acolo.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro