Lavrov și Rubio „şi-au potrivit ceasurile asupra situaţiei internaţionale şi relaţiilor ruso-americane" într-o discuție telefonică

Data publicării:
Marco Rubio și Serghei Lavrov Foto Profimedia
Marco Rubio și Serghei Lavrov Foto: Profimedia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut marţi o convorbire telefonică cu omologul său american, secretarul de Stat Marco Rubio, în cadrul căreia au abordat situaţia internaţională şi starea relaţiilor ruso-americane, potrivit unei note publicate de Ministerul rus de Externe, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Miniştrii de Externe "şi-au potrivit ceasurile" asupra situaţiei internaţionale actuale şi relaţiilor ruso-americane”, se arată în comunicatul difuzat de diplomaţia rusă.

Lavrov şi Rubio discutat de asemenea despre calendarul viitoarelor contacte bilaterale, iar „conversaţia a fost constructivă şi profesională”, mai afirmă MAE rus.

Cei doi miniştri au avut mai multe discuţii în ultimii doi ani, cea mai recentă în octombrie 2025, când ar fi trebuit să abordeze pregătirile pentru un summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump în Ungaria, după un prim astfel de summit desfăşurat în august anul trecut în Alaska.

Dar summitul de la Budapesta nu s-a concretizat, după ce Trump a renunţat la această iniţiativă, pe fondul lipsei progreselor în soluţionarea negociată a războiului ruso-ucrainean.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...