Lavrov spune că armistițiul lui Putin reprezintă „începutul negocierilor directe” cu Ucraina. „Fără condiții prealabile”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Propunerea președintelui rus Vladimir Putin de armistițiu de trei zile este începutul discuțiilor directe cu Kievul, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

„Propunerea noastră, pe care președintele Putin a exprimat-o, este începutul negocierilor directe, fără condiții prealabile. În această situație, o încetare a focului (pentru 30 de zile) este considerată o condiție prealabilă”, a declarat Serghei Lavrov marți, în cadrul unui briefing de presă, potrivit Kyiv Independent.

Publicația citată menționează că nu este clar dacă Lavrov a vrut să spună că negocierile directe vor începe în momentul încetării focului sau dacă anunțul lui Putin a marcat începerea acestora.

Oficialii ucraineni nu au comentat încă declarația lui Lavrov, mai arată publicația.

Vladimir Putin a anunțat că forțele ruse vor înceta toate ostilitățile de la 8 mai până la miezul nopții, pe 11 mai, pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Ucraina a replicat solicitând o încetare totală și necondiționată a focului, o propunere pe care Moscova continuă să o respingă.

Tatonări fără rezultat

În urma întâlnirii cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, din 25 aprilie, Putin a declarat Statelor Unite că este dispus să înceapă negocieri cu Ucraina „fără condiții prealabile”.

Kremlinul a proclamat în repetate rânduri o presupusă disponibilitate pentru negocieri de pace și, în același timp, a insistat asupra unor cerințe maximaliste, Kievul acuzând Moscova că blochează în mod deliberat eforturile de pace.

Kievul susține că este pregătit pentru negocieri, dar insistă că orice proces de pace trebuie să păstreze integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și că problemele teritoriale pot fi abordate numai după o încetare completă a focului.

Au trecut aproape 50 de zile de când Ucraina a acceptat o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA și introdusă pentru prima dată în martie. Moscova a respins planul, cerând oprirea completă a ajutorului militar occidental pentru Ucraina.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani