Legăturile Casei Regale britanice cu sclavia și comerțul de sclavi vor fi analizate oficial. Regele Charles anunță că susține demersul

Data actualizării: Data publicării:
Regele Charles
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Palatul Buckingham a anunțat că va coopera cu un studiu independent care cercetează relația pe care a avut-o monarhia britanică cu practica comerțului de sclavi în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și cu instituția sclaviei, relatează BBC. Regele Charles spune, de asemenea, că „ia foarte în serios această discuție”.

Cercetarea va fi făcută de Universitatea din Manchester, iar Palatul Buckingham urmează să dea cercetătorilor acces deplin la arhivele  regale și la colecția regală. Studiul, un proiect de doctorat al istoricei Camilla de Koning, ar urma să fie încheiat în anul 2026.

Anterior și Regele Charles și Prințul William și-au exprimat regretul personal față de suferința provocată de practicile inumane ale sclaviei și comerțului de sclavi.

Într-o vizită în Rwanda, de anul trecut, regele a spus că nu poate să descrie „profunzimea regretului” său personal față de suferința provocată de comerțul cu sclavi.

De asemenea, în vizita sa din Jamaica, de primăvara trecută, William a spus că „sclavia este o practică dezgustătoare, care n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată și care ne va păta istoria pentru totdeauna”.

Un purtător de cuvânt de la palat a spus că regele intenționează să-și respecte angajamentul de a înțelege mai bine impactul sclaviei, „cu vigoare și determinare” – „Aceasta este o problemă pe care Majestatea Sa o ia foarte în serios. Având în vedere complexitățile problemelor, este important să le studiem cât mai cuprinzător cu putință”.

Mesajul Palatului Buckingham vine ca răspuns la un articol al publicației The Guardian, care a dezvăluit un document nemaivăzut până acum, care arăta transferul, în anul 1689, al acțiunilor companiei Royal African Company, care făcea comerț cu ființe umane, de la Edward Colston către regele William al III-lea al Angliei, Scoției și Irlandei (n. red. – cunoscut și sub numele de Wilhelm de Orania).

Charles este suveran al altor 14 state, pe lângă Regatul Unit

Regele Charles a spus că fiecare țară a Commonwealth-ului britanic, organizația internațională succesoare a Imperiului Britanic, trebuie să ia propria decizie în ce privește păstrarea monarhiei sau abolirea ei și trecerea la o formă republicană de guvernământ.

El a mai spus că rădăcinile Commonwealth-ului „merg împreună cu cea mai dureroasă perioadă din istoria noastră”, recunoscând și că „greșelile trecutului sunt parte a unei conversații care trebuie purtată”.

În prezent, 14 alte state din Commonwealth sunt monarhii în care Regele Charles este, de asemenea, suveran. Printre cele mai mari, se numără Canada, Australia și Noua Zeelandă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma colosală pe care ar încasa-o Nadia Comăneci la „Românii au talent”. Ce se știe despre contractul fostei...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cauza morții lui Hayden Panettiere, dezvăluită: "A consumat mai multe droguri cu o zi înainte de moartea sa"
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță