Liderul chinez dă semnalul pentru „redistribuirea avuției”: miliardarii se întrec în donații generoase, ca să-i facă pe plac

Data actualizării: Data publicării:
bancnote de 100 de yuani aliniate langa monede
China vrea să treacă la o „redistribuire a avuției”, un semnal de îngrijorare pentru miliardarii țării Foto: Guliver/GettyImages

China experimentează redistribuirea avuţiei, pentru a aduce „prosperitatea comună”, iar pentru aceasta îi are în vizor pe miliardarii țării. Ca urmare, bogații Chinei se întrec acum să facă donații de miliarde, pentru a nu ieși din grațiile președintelui.

Președintele Xi Jinping le-a spus liderilor Partidului Comunist Chinez că guvernul trebuie să stabilească un sistem de redistribuire a bogăției în interesul „echității sociale”. El a spus că este „necesar” să fie reglementate în mod rezonabil veniturile excesiv de mari, iar persoanele și întreprinderile cu venituri mari să fie „încurajate” să dea mai mult înapoi societății, relatează CNN. Presa de stat din China nu a dat mai multe detalii despre modul în care președintele Xi speră să realizeze acest obiectiv, dar a sugerat că guvernul ar putea lua în considerare impozitarea sau alte modalități de redistribuire a veniturilor și a bogăției.

Execesele miliardarilor chinezi au apărut ani de zile în ziarele din întreaga lume. Din Hong Kong până în Londra și New York, aceştia au cumpărat cele mai scumpe proprietăţi rezidenţiale din lume. În plus, au strâns active impresionante investind fie în cluburi de fotbal din Anglia, fie în crame din Franţa, în studiouri de la Hollywood și ziare internaţionale. Un exemplu este Jack Ma, fondatorul Alibaba, care deţine proprietăţi şi terenuri întinse în oraşul său natal, Hangzhou. Acum, el și ceilalţi miliardari chinezi din domeniul tehnologiei au intrat într-un alt fel de competiţie – fiecare încearcă să îşi arate spiritul socialist, făcând donaţii şi promisiuni fără precedent.

În ultimele luni, miliardarii au început să-și transfere o parte din avere către diverse case sociale ale statului, în contextul în care elita bogată a ţării încearcă să îl mulţumească pe preşedintele chinez Xi Jinping. Dincolo de ambiţiile filantropice în creştere, ei se tem de fapt de braţul lung al Partidului Comunist.

După ce președintele a cerut, într-un discurs rostit la mijlocul acestei luni, „prosperitate comună pentru toţi”, marile grupuri de tehnologie au reacţionat chiar de a doua zi, iar gigantul Tencent a anunţat că majorează bugetul de responsabilitate socială de la 7,7 miliarde de dolari la peste 15 miliarde de dolari.

Întregul delir filantropic al miliardarilor chinezi vine după ce statul a luat cu asalt sectorul de tehnologie din China prin reglementări dure. Această ambiţie a statului a reuşit deja să elimine zeci de miliarde de dolari din capitalizările bursiere ale unor companii, dar şi sume consistente din averile miliardarilor care le controlau.

Șeful unei mari organizații caritabile din Beijing spune că partea îngrijorătoare pentru miliardari este că nu știu cât de mult ar trebui să doneze pentru a face pe plac Partidului Comunist. Tot ce pot face este să se uite la donaţiile celorlalţi miliardari şi să încerce să se ridice la acelaşi nivel.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...