Luni sau marți. Rubio îşi exprimă speranţa că Thailanda şi Cambodgia vor restabili armistiţiul

Data actualizării: Data publicării:
marco rubio 2 profimedia
Marco Rubio. Foto: Profimedia

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio şi-a exprimat vineri speranţa că Thailanda şi Cambodgia vor restabili armistiţiul până luni sau marţi, într-un moment în care eforturile diplomatice se intensifică pentru a pune capăt conflictului dintre cele două ţări, notează AFP.

„Lucrăm din greu” pentru a pune capăt ostilităţilor, a declarat Marco Rubio într-o conferinţă de presă la Washington.

„Suntem prudent optimişti cu privire la posibilitatea de a realiza acest lucru până luni sau marţi săptămâna viitoare”, a asigurat el.

O reuniune specială a miniştrilor de externe ai ASEAN urmează să aibă loc luni la Kuala Lumpur pentru a discuta despre conflict, notează AFP,citată de Agerpres.

Secretarul de stat american a vorbit la telefon joi cu prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul şi a declarat că alte discuţii vor avea loc în acest weekend.

„Cele două părţi şi-au asumat angajamente scrise pe care le-au semnat”, a declarat Marco Rubio, dar „aceste angajamente nu sunt respectate astăzi, pentru că cele două părţi se acuză reciproc de încălcări”, a denunţat el.

Citiți și:
Încă o pace mediată de Trump se clatină, după ce un conflict din Asia de Sud-Est, negociat tot de el, s-a reaprins

„Sarcina acum este de a le readuce la masa negocierilor„, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Preşedintele american Donald Trump se laudă în mod regulat că a rezolvat conflictul, după ce a insistat asupra unui armistiţiu.

Însă luptele continuă între cele două regate din Asia de Sud-Est care au o dispută seculară asupra unor teritorii de-a lungul frontierei lor.

Conform ultimelor bilanţuri prezentate de autorităţi, ciocnirile au făcut cel puţin 39 de morţi - 21 de partea thailandeză şi 18 de partea cambodgiană -, iar sute de mii de oameni au fost constrânşi să evacueze regiunile de frontieră.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...