Macron: Războiul din Ucraina va dura. Trebuie să ne pregătim pentru întreruperea totală a gazului rusesc

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Franței, Emmanuel Macron.
Președintele Franței, Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că războiul din Ucraina „va dura” şi că francezii trebuie să se pregătească pentru întreruperea totală a livrărilor de gaz rusesc, de care Moscova se foloseşte ca de o „armă de război”, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Trebuie să ne pregătim cu toţii pentru că războiul va dura. Vara şi începutul toamnei vor fi, fără îndoială, foarte dure”, a declarat şeful statului francez, în primul său interviu televizat din cel de-al doilea mandat al său, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

În condiţiile în care războiul din Ucraina afectează creşterea economică şi alimentează o explozie a preţurilor energiei şi produselor alimentare, „trebuie să ne pregătim să ne descurcăm fără gazul rusesc”, a atenţionat Macron, anunţând că statul francez va elabora un „plan de sobrietate” energetică.

Mai devreme în timpul zile de joi, preşedintele Macron a asistat sub un soare strălucitor la parada militară de 14 iulie, într-un context strategic marcat de revenirea războiului în Europa.

În total, circa 6.300 de persoane au mărşăluit în acest an în faţa unei mulţimi adunate de-a lungul traseului. Spectacolul a mobilizat 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.

Parada militară s-a deschis cu drapelele celor nouă ţări străine invitate, majoritatea vecine Rusiei sau Ucrainei: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România.

Trupe franceze, recent desfăşurate pe flancul estic al Europei, au urmat imediat după.

Franţa şi-a întărit substanţial misiunile de reasigurare de la începutul războiului din Ucraina. Circa 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă la sfârşitul lui februarie în România, în cadrul NATO, iar Parisul s-a declarat gata să-şi majoreze contingentul dacă va fi necesar.

Franţa participă de asemenea la misiuni de reasigurare terestră şi aeriană în Estonia, iar avioanele sale de luptă Rafale contribuie la protejarea spaţiului aerian polonez.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a abuzat după ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a apărut celebrul moonwalk. Fratele lui Michael Jackson spune că artistul a învățat mișcarea de la un...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Ce relație au avut strămoșii românilor cu neamurile iraniene. Legăturile din secolul XX, alimentate de țiței
Newsweek
Pensii mai mari în aprilie. Guvernul decide săptămână aceasta care pensionari iau bani în plus și ce sume
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu făcut pe 130.000 de participanți, urmăriți zeci de ani. Ce efect important poate avea consumul moderat...
Digi Animal World
Cum să scapi rapid de părul de animale de pe haine. Trucul simplu folosit de o femeie cu patru pisici
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii