Macron, singurul candidat care a criticat Rusia

Cel mai tânăr candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa este totodată şi cel mai puţin compatibil cu interesele Rusiei. Spre deosebire de mai experimentaţii săi competitori, Emmanuel Macron a avut o agendă euro-atlantică autentică, nu l-a lăudat pe Vladimir Putin, nici nu a aplaudat anexarea Crimeii şi a cerut Moscovei să nu fugă de responsabilităţile ce-i revin urmare implicării masive în războiul din Siria.

Publicaţii importante din mass-media franceză şi internalţională au atras atenţia, pe parcursul campaniei electorale, că Emmanuel Macron a devenit ţintă unor campaniilor ruseşti de dezinformare, iar pe măsură ce timpul s-a scurs semnalele s-au diversificat şi intensificat.

Atât de mult, încât Moscova a simţit nevoia să reacţioneze, prin intermediul purtătorului de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov.  Bineînţeles, Peskov a negat, dar îngrijorările şi indiciile au continuat să se accentueze. Cea mai proaspătă ştire pe acest subiect a apărut marţi, la puţină vreme după primul tur. 

Astfel, experţii niponi arată că atacurile care l-au vizat pe Macron seamănă foarte mult cu cele comise de hackerii ruşi în alegerile americane de anul trecut, iar piraţii cibernetici ar fi creat patru domenii false pentru a compromite conturile de e-mail ale colaboratorilor lui Macron.

Faptul în sine că Rusia s-a implicat, ori că s-ar implica în procesul electoral din alte ţări nu mai reprezintă azi o noutate.

Cu alegerile din Statele Unite se poate spune că s-a atins apogeul , dar temeri au fost exprimate, la cel mai înalt nivel, şi de Germania, iar măsuri drastice s-au luat în Olanda, unde voturile au fost numărate manual. Însă exemplele pot continua. 

Şi totuşi, de ce Emmanuel Macron?

De ce dintre toţi candidaţii la prezidenţialele din Franţa ar fi vizat tocmai cel mai tânăr şi considerat a fi mai puţin experimentat? Răspunsul nu este neapărat dificil de găsit.

Din cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru Élysée, doar patru îşi puteau disputa, cu şanse mai mari sau mai mici, calificarea în turul al doilea: François Fillon, Jean-Luc Mélenchon, Marine Le Pen şi Emmanuel Macron.

Dintre ei, însă, Macron era şi singurul care nu corespunde deloc profilului agreat de Kremlin.

Într-o formă sau alta – că e vorba de sancţiunile impuse Rusiei, de atitudinea faţă de anexarea Crimeii, sau pur şi simplu de sentimentele nutrite în raport cu Uniunea Europeană, relaţia Franţei cu SUA, ori locul ei în NATO - şi Fillon, şi Mélenchon, şi Le Pen treceau, de departe, ca prezidenţiabilii „eligibili” din perspectiva lui Vladimir Putin.

Fost premier în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, François Fillon a avut parte de declaraţii amicale din partea lui Vladimir Putin , a militat constant pentru ridicarea sancţiunilor economice impuse Rusiei, dar şi în favoarea unei relaţii mai calde cu Moscova, în ciuda situaţiei create de ruşi în Ucraina şi Siria. 

La rândul ei, Marine Le Pen a excelat prin critici aduse Uniunii Europene şi NATO, este adepta Frexit şi a aplaudat anexarea Crimeii de către Rusia.  Este o admiratoare şi un avocat al lui Putin,  iar partidul pe care l-a condus, Frontul Naţional, a avut acces la bani ruseşti. 

Figură notabilă a extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon se pronunţă pentru o relaţie apropiată cu Rusia, iar un raport al Atlantic Council l-a menţionat printre „caii troieni” ai Moscovei.  În plus, Mélenchon nu a criticat niciodată crimele de război comise în Siria, nu a respins abordarea Rusiei în Ucraina şi a sugerat organizarea, tot în Rusia, a unei dezbateri privind graniţele Europei.

De altfel, scenariul de coşmar al alegerilor prezidenţiale din Franţa era considerat o eventuală calificare în turul doi a lui Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon, exponenţi ai extremei (dreapta - în primul caz, stânga - în cel de-al doilea) şi ai unei apropieri, cu efecte greu de cuantificat, de Rusia lui Putin. 

În schimb, victoria lui Emmanuel Macron ar fi o pierdere pentru Vladimir Putin, arăta recent un analist de la Brookings Institution, în condiţiile în care fostul ministru ale Economiei rămâne unicul candidat important cu o poziţie anti-Putin. 

Macron, care a declarat la un moment dat că nu este fascinat de liderul de la Kremlin şi a cerut Rusiei să îşi asume responsabilităţile care-i revin în Siria, este totodată cel mai deschis suporter al parteneriatului euro-atlantic.

Prin însăşi natura sa, acest aspect vine în contradicţie flagrantă cu interesele actuale ale Rusiei, în care analiştii văd ca prioritare divizarea europenilor, distanţarea acestora de Statele Unite şi revenirea, pe continent, la o politică a sferelor de influenţă, din care Rusia să-şi poată trage partea leului.