MAE de la Chișinău avertizează că cetăţeni moldoveni au fost puşi să dea testul poligraf şi presaţi să se înroleze în armata rusă

Data publicării:
mae de la chișinău
Foto: mfa.gov.md

Cetăţenii Republicii Moldova care intenţionează să călătorească în Federaţia Rusă trebuie să ştie că, în ultima perioadă, a fost înregistrată o creştere a numărului de cazuri în care moldovenii sunt supuşi unor controale extinse la frontieră, a avertizat luni Ministerul de Externe al Republicii Moldova, semnalând totodată că a primit informaţii despre cazuri în care moldoveni aflaţi în detenţie administrativă în Rusia au fost presaţi să semneze contracte de înrolare în armata rusă.

Sunt vizaţi, potrivit MAE moldovean, în special bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, persoane care deţin paşapoarte eliberate recent, care au călătorit anterior în Ucraina, care călătoresc singure sau deţin şi cetăţenia Federaţiei Ruse, relatează portalul NewsMaker, potrivit Agerpres. 

Ministerul precizează că cetăţenii Republicii Moldova pot fi supuşi unor verificări şi chestionări care pot dura între trei şi 12 ore, reţineri temporare a documentelor de călătorie, precum şi solicitări de a semna acorduri privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi accesul autorităţilor la telefoane mobile, calculatoare sau alte dispozitive electronice.

„Au fost semnalate cazuri în care refuzul de a semna aceste documente a condus la refuzul intrării în Federaţia Rusă sau la aplicarea unor măsuri administrative; examinarea, copierea sau descărcarea datelor stocate pe dispozitivele electronice, fotografierea şi prelevarea amprentelor digitale”, transmite MAE moldovean.

Testarea cu poligraful

Mai mult, potrivit diplomaţiei moldovene, au fost raportate cazuri în care unor persoane li s-a solicitat să accepte testarea cu poligraful. Refuzul de a se conforma acestor solicitări poate duce la situaţia în care persoanei respective îi este refuzată intrarea în Federaţia Rusă sau la aplicarea altor măsuri administrative.

Autorităţile de la Chişinău anunţă, totodată, că au primit informaţii privind cazuri în care persoane aflate în detenţie administrativă au fost supuse unor presiuni pentru a semna contracte de înrolare în forţele armate ale Federaţiei Ruse.

Astfel, Ministerul de Externe recomandă cetăţenilor Republicii Moldova să evalueze cu atenţie necesitatea deplasărilor în Federaţia Rusă, să se informeze în prealabil asupra condiţiilor de intrare şi şedere şi să consulte recomandările oficiale de călătorie publicate de MAE.

Cetăţenii Republicii Moldova care întâmpină dificultăţi sunt încurajaţi să contacteze, în cel mai scurt timp, misiunea diplomatică sau oficiul consular competent al Republicii Moldova în Rusia.

Potrivit NewsMaker, nu este pentru prima dată când Ministerul de Externe emite avertizări de călătorie pentru Federaţia Rusă de la începutul războiului în Ucraina. Într-o recentă alertă, din decembrie 2025, MAE avertiza că cetăţenii Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul Rusiei ar putea fi supuşi presiunilor de a-şi asuma obligaţii militare.

Avertismentul a fost emis după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care prevede că anumite categorii de cetăţeni străini care solicită permis de şedere sau cetăţenia rusă pot fi obligate să semneze un contract de serviciu militar ori să prezinte un document care să ateste că sunt inapţi pentru serviciul militar, notează portalul citat.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
Totul despre vechimea în muncă la pensie. Care perioade sunt contributive și care nu? Când poți iesi la pensie
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...