Mai multe avioane militare ale SUA au survolat vineri strâmtoarea Taiwan. Mesajul Flotei a 7-a americane

Data publicării:
stramtoarea taiwan
Stramtoarea Taiwan, hartă Foto: Profimedia

Avioane ale marinei americane au survolat vineri strâmtoarea Taiwanului, a anunţat a şaptea flotă americană, considerând că acest lucru „(demonstrează) angajamentul Statelor Unite în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise”, informează Reuters.

Avioanele americane au survolat zona în spaţiul aerian internaţional, a precizat a şaptea flotă americană.

Armata chineză a urmărit şi a supravegheat avioanele în timpul survolării zonei, a relatat cotidianul oficial chinez de limbă engleză The Global Times, citând o sursă militară, care a indicat că „situaţia (era) sub control”, notează News.ro.

Nave şi avioane ale armatei americane traversează sau survolează strâmtoarea Taiwan în fiecare lună, misiuni care provoacă furia Beijingului.

Această operaţiune are loc în contextul în care preşedintele chinez Xi Jinping urmează să se deplaseze luna viitoare în Statele Unite pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump.

„Prin operaţiunile desfăşurate în strâmtoarea Taiwanului în conformitate cu dreptul internaţional, Statele Unite apără drepturile şi libertăţile de navigaţie ale tuturor naţiunilor”, a afirmat Flota a 7-a într-un comunicat.

„Trecerea avionului prin strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise”, se adaugă în comunicat.

„Armata americană zboară, navighează şi operează oriunde dreptul internaţional o permite.”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță