Mai multe grupuri de hackeri ruși și chinezi vor fi sancționate, în premieră, de Uniunea Europeană ca urmare a unor atacuri cibernetice

Data publicării:
hacker cu o glugă pe cap, aflat în faţa unui calculator, ţine un telefon în mână, spionaj cibernetic
Un hacker accesează o rețea protejată - imagine stock. Sursa foto: Getty Images

Uniunea Europeană va impune, pentru prima oară, sancțiuni împotriva a șase persoane și trei entități acuzate că au fost responsabile sau că s-au implicat în mai multe atacuri cibernetice organizate din Rusia și China, relatează Agerpres.

„Consiliul a decis să impună măsuri restrictive faţă de şase persoane şi trei entităţi responsabile pentru diverse atacuri cibernetice sau care au participat la acestea. Este vorba în special despre tentativa de atac cibernetic împotriva OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice) şi de atacurile cunoscute sub numele de «WannaCry», «NotPetya» şi «Operation Cloud Hopper»”, a anunţat într-un comunicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...