Maia Sandu s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Ce au discutat cei doi

Data publicării:
maia sandu
Maia Sandu și Mark Rutte. Sursa foto: presedinte.md

Parteneriatul pentru Pace între Republica Moldova şi NATO „a contribuit la un mediu mai sigur pentru cetăţeni, la întărirea capacităţilor de apărare ale armatei şi la rezilienţa societăţii noastre în ansamblu", a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei vizite la cartierul general al Alianţei Nord-Atlantice, unde a reafirmat angajamentul Chişinăului pentru pacea şi securitatea regională.

În cadrul vizitei, şefa statului a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, se arată într-un comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău.

Discuţiile s-au concentrat pe securitatea regională, ameninţările hibride - inclusiv interferenţa în alegeri şi corupţia electorală - şi pe necesitatea unor acţiuni comune pentru protejarea democraţiilor din regiune.

Adresându-se Consiliului Nord-Atlantic (NAC), principala structură decizională a NATO, formată din reprezentanţii celor 32 de state membre, preşedinta Maia Sandu a subliniat eforturile Republicii Moldova de a menţine pacea şi stabilitatea cu un război la graniţă şi de a-şi consolida rezilienţa în faţa ameninţărilor hibride.

Şefa statului a atras atenţia asupra tacticilor de interferenţă externă în procesele democratice, precum finanţarea ilicită a partidelor şi manipularea informaţiilor, care subminează democraţia şi încrederea cetăţenilor. Preşedinta a evidenţiat şi importanţa cooperării internaţionale pentru apărarea democraţiilor în lume şi promovarea păcii.

Vizita la cartierul general al NATO subliniază angajamentul Republicii Moldova de a coopera cu ţările partenere pentru a asigura securitatea cetăţenilor, de a proteja procesele democratice în Republica Moldova şi de a consolida rolul său ca partener de încredere în securitatea regională, se mai precizează în comunicat.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. „E o inechitate”
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie