Mandatul de arestare al CPI împotriva lui Putin este „justificat”, afirmă Joe Biden

Data publicării:
Joe Biden, preşedintele SUA, face declaraţii la Casa Albă, pe 13 martie 2023.
Joe Biden, preşedintele SUA. Foto: Profimedia Images

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională împotriva lui Vladimir Putin pentru crime de război este justificat, a declarat vineri Joe Biden, citat de AFP.

Preşedintele american, exprimându-se în faţa jurnaliştilor la Casa Albă, a amintit că instituţia nu este recunoscută de Statele Unite, dar a estimat că decizia acesteia a transmis, totuşi, "un semnal foarte puternic".

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru responsabilitatea sa în ceea ce priveşte presupusele crime de război comise în Ucraina, de la declanşarea invaziei ruse la scară largă în ţara vecină, notează Agerpres.

CPI a emis mandate de arestare împotriva a două persoane în legătură cu situaţia din Ucraina: dl. Vladimir Vladimirovici Putin şi dna Maria Alekseievna Lvova-Belova, comisarul prezidenţial pentru drepturile copilului în Rusia, a precizat instituţia de la Haga într-un comunicat.

Deciziile Curții Penale Internaționale, care nu este recunoscută de Federația Rusă, nu au nicio semnificație, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova. „Rusia nu este parte a Statutului de la Roma pentru Curtea Penală Internațională și nu are nicio obligație în temeiul acestuia. Rusia nu cooperează cu acest organism, iar posibilele „rețete” de arestare venite de la Curtea Internațională sunt nule din punct de vedere juridic pentru noi”, a subliniat ea.

La râdndul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri seara decizia „istorică” a Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Președintele ucrainean a spus că investigațiile din propria țară au sugerat, de asemenea, că Kremlinul a avut o implicare directă în deportarea forțată a copiilor în Rusia. „În procesul penal cercetat de oamenii noștri de drept, au fost deja înregistrate peste 16.000 de cazuri de deportare forțată a copiilor ucraineni de către ocupant. Dar numărul real, complet al deportaților poate fi mult mai mare”, a spus liderul de la Kiev.

Citește și: HARTĂ. În ce țări poate fi arestat Putin, dacă merge acolo. Principala acuzație adusă dictatorului rus

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Scandal înainte de lansarea „Casa Verde Baterii”. Cum ar fi fost umflate prețurile bateriilor prin REPowerEU...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...