11 morți, inclusiv trei copii, în urma unor atacuri israeliene în Gaza

Data publicării:
profimedia-1117076408
Familiile palestiniene strămutate trăiesc în corturi improvizate și clădiri grav avariate, în mijlocul distrugerilor masive provocate de atacurile aeriene israeliene care au lăsat orașul Khan Yunis în ruine, în sudul Fâșiei Gaza, Palestina, pe 17 iulie 2026. Foto: Profimedia

Apărarea Civilă din Gaza a anunţat, duminică dimineaţă, că 11 persoane, printre care un cuplu şi trei dintre copiii lor, au fost ucise în urma unor atacuri israeliene pe teritoriul palestinian, în ciuda armistiţiului încheiat în octombrie 2025.

Cei cinci membri ai familiei au fost ucişi sâmbătă, când un apartament a fost lovit în nord-vestul oraşului Gaza, a precizat Apărarea Civilă, un serviciu de urgenţă care operează sub autoritatea mişcării islamiste Hamas.

„Singurul supravieţuitor al familiei este un copil, care nu se afla în locuinţă în momentul atacului”, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtătorul de cuvânt al Apărării Civile.

Spitalul Al-Chifa din Gaza a confirmat că a primit cele cinci cadavre, notează News.ro.

O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a precizat că a fost lansat un atac în oraşul Gaza pentru a „viza un terorist din Hamas”.

Armata evaluează în prezent rezultatele operaţiunii, a adăugat ea.

Potrivit lui Moussa Al-Aimawi, un locuitor din Gaza, atacul a avut loc fără avertisment. „Dintr-o dată, o rachetă a lovit clădirea. Nimeni nu se aştepta la asta”, a declarat el pentru AFP. „Erau cadavre împrăştiate peste tot, femei şi copii ucişi, dar şi persoane în vârstă”, a spus el.

„Focuri de artilerie israeliene”

Un videoclip filmat de AFP arată o mare parte din faţada clădirii distrusă, iar echipele de salvare venind în ajutorul răniţilor, în timp ce oamenii scotocesc printre resturile de beton şi metal contorsionat.

Alte trei persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unui grup de civili din cartierul Zeitoun din Gaza, tot potrivit Apărării Civile, bilanţ confirmat de spitalul Al-Chifa.

Câteva ore mai târziu, Mahmoud Bassal a anunţat moartea unei femei în acelaşi cartier în urma „focurilor de artilerie israeliene” asupra „unui cort în care se adăposteau persoane strămutate”. Mai multe persoane au fost rănite, iar alte trei sunt date dispărute, potrivit purtătorului de cuvânt al Apărării Civile.

Responsabili ai serviciilor de sănătate au raportat că alte două persoane au fost ucise în cursul zilei în urma altor atacuri israeliene pe teritoriul respectiv. Israelul şi Hamas se acuză aproape zilnic de încălcarea armistiţiului în teritoriul devastat.

Cel puţin 1.144 de palestinieni au fost ucişi acolo de la intrarea în vigoare a armistiţiului, în octombrie 2025, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu, ale cărui cifre sunt considerate fiabile de către ONU.

În acelaşi timp, Israelul a înregistrat cinci soldaţi şi un angajat contractual al Ministerului Apărării ucişi în teritoriul palestinian.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine