20 de morți după un atentat sinucigaș, vizând un autobuz cu membri ai armatei de elită, în Iran

iran-atac-gardienii-revolutiei-tw
FOTO; Twitter

Un atentat sinucigaş vizând un autobuz în care se aflau membri ai armatei de elită a regimului din Iran s-a soldat cu cel puţin 20 de morţi şi 20 de răniţi, miercuri, în sud-vestul ţării, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, relatează AFP.

iran-atac-gardienii-revolutiei-tw
FOTO; Twitter

Atacul a vizat un autobuz la bordul căruia se aflau membri ai Gardienilor Revoluţiei, pe un drum, între localităţile Khash şi Zahedan, în provincia Sistan-Balucistan, potrivit Irna.

”Douăzeci de persoane au căzut martire, iar 20 au fost rănite în acest atac terorist”, a anunţat agenţia, citând o ”sursă informată” neidentificată.

Într-o fotografie difuzată de agenţia de presă iraniană Fars apare, la locul atacului, un morman de fiare.

Într-un comunicat, Gardienii Revoluţiei au confirmat un ”atac sinucigaş” asupra unui autobuz care aducea membri ai acestui corp de elită de la frontiera cu Pakistanul.

”O maşină înţesată cu explozivi a explodat în apropierea autobuzului care transporta o unitate a Forţelor terestre a Gardienilor. Membri ai «protectorilor frontierei naţionale» au căzut martiri, iar alţii au fost răniţi”, se arată în comunicat, care nu prezintă un bilanţ.

Situată la frontiera cu Pakistanul şi Afganistanul, regiunea iraniană Sistan-Balucistan este, cu regularitate, teatrul unor acroşaje sângeroase între forţe de ordine şi separatişti locali sau grupări jihadiste pe care, acuză Teheranul, le susţin Islamabadul şi Riadul.

În această provincie se află o largă comunitate de musulmani sunniţi de etnie balucistană, într-o ţară majoritar şiită.

În ultimele luni, forţele de securitate iraniene şi Gardienii Revoluţiei au fost ţinta mai multor atacuri în această provincie.

La 2 februarie, un membru al Gardienilor Revoluţiei a fost ucis, iar alţi cinci răniţi într-un atac în oraşul Nikshar, în Sistan-Balucistan, revendicat de gruparea jihadistă Jaish al-Adl (”Armata justiţiei”), considerată ”teroristă” de către Teheran..

Jaish al-Adl a fost înfiinţată în 2012 de către foşti membri ai unei organizaţii extremiste ce a purtat o rebeliune sângeroasă în Sistan-Balucistan până în 2010.

Teheranul a acuzat în mai multe rânduri Statele Unite, dar şi Israelul şi Arabia Saudită, că susţin grupări separatiste

Israelul şi Statele Unite sunt inamicii Iranului, iar Arabia Saudită sunnită este principalul rival al Republicii islamice Iran în regiune.

Ultimul atentat deosebit de sângeros, în Iran, a avut loc la 22 septembrie 2018, când 24 de persoane au fost ucise de către un comando de cinci atacatori ce a deschis focul cu arma automată asupra unei defilări militare la Ahvaz, capitala provinciei iraniene Kuzestan. Atentatul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (SI) şi de o grupare separatistă arabă, ”Rezistenţa Naţională din Ahvaz”.

Gardienii Revoluţiei au efectuat, o săptămână mai târziu, ca represalii, un atac cu rachete şi drone contra unor poziţii jihadiste în Siria. Ei au anunţat, după aceea, că l-au eliminat, într-o operaţiune în Irak, pe organizatorul acestui atentat.

Un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Iranul ajută militar forţele acestuia în războiul contra rebelilor şi jihadiştilor. Iranul a susţinut, de asemenea, puterea irakiană în războiul acesteia contra SI.

Gruparea jihadistă sunnită SI a revenidcat primul atac în Iran la 7 iunie 2017. Bărbaţi înarmaţi şi kamikaze au atacat, la Teheran, Parlamentul şi mausoleul fondatorul Republicii islamice, imamul Khomeiny, omorând 17 perdoane şi rănind alte câteva zeci.

Cu câteva luni mai înainte, organizaţia a ameninţat să acţioneze în Iran, ca represalii faţă de susţinerea militară şi logistică oferită de Teheran atât Damascului, cât şi autorităţilor din Irak, unde gruparea jihadistă şi-a pierdut marea majoritate a teritoriilor asupra cărora deţinea controlul.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate