260.000 de australieni au semnat o petiție pentru renunțarea la focurile de artificii din Sydney. Reacția oficialilor

Data actualizării: Data publicării:
Crowd watching fireworks and celebrating new year eve
FOTO: Guliver/ Getty Images

Peste un sfert de milion de persoane au semnat o petiţie online pentru anularea spectacolului de artificii din Sydney de Revelion şi donarea banilor alocaţi evenimentului locuitorilor afectaţi de incendiile masive de vegetaţie, în continuare active în apropierea metropolei australiene, scrie Agerpres.

Linda McCormick, care a iniţiat petiţia în urmă cu o lună, s-a arătat "surprinsă" că 260.500 de persoane semnaseră documentul până sâmbătă, cu trei zile înaintea spectacolului de artificii. "Am crezut că voi avea circa o sută de susţinători, însă (numărul) a crescut şi a tot crescut. Sunt surprinsă că atât de mulţi oameni simt la fel ca mine. Cred că banii ar trebui folosiţi mai bine, în semn de respect pentru cei care au pierdut atât de mult în incendii", a declarat ea pentru ABC.

Spectacolul de artificii de Revelion a devenit unul dintre evenimentele preferate la nivel mondial la trecerea dintre ani, Sydney fiind primul oraş mare din lume care sărbătoreşte Anul Nou. Evenimentul din metropola australiană este urmărit de milioane de spectatori.

Petiţia menţionează că următorul spectacol de artificii va costa 5,8 milioane de dolari australieni (4 milioane de dolari americani) - aproximativ la fel ca şi în anii precedenţi, cu toate că cifra nu a fost confirmată de autorităţile din Sydney, notează DPA.

Într-un comunicat emis la data de 18 decembrie în care autorităţile explică de ce nu vor anula spectacolul de artificii se precizează că evenimentul aduce 130 de milioane de dolari australieni la bugetul statului New South Wales, a cărei capitală este Sydney. "Ar strica planurile a zeci de mii de oameni care vin în Sydney din toată ţara şi de peste mări, care au rezervat hoteluri şi restaurante pentru a urmări artificiile", se arată în comunicat.

Autorităţile au adăugat că anularea spectacolului de artificii ar afecta mediul de afaceri din Sydney.

Primarul din Sydney, Clover Moore, a respins la rândul său solicitarea motivând că banii au fost deja cheltuiţi pentru organizarea spectacolului de artificii. "Revelionul din Sydney aduce laolaltă oameni din întreaga lume, cu un mesaj de speranţă pentru anul viitor", a indicat ea într-un comunicat. "Vom profita de puterea enormă a evenimentului pentru a strânge mai mulţi bani pentru fondul de asistenţă şi recuperare în caz de dezastre al Crucii Roşii din Australia", a precizat edilul.

Biroul de Meteorologie prognozează temperaturi de până la 43 de grade Celsius în Ajunul Anului Nou, în vestul Sydney.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”