A murit Ariel Sharon. Fostul premier israelian era în comă de opt ani

Data publicării:
ariel sharon crop-AFP Mediafax Foto-Pedro UGARTE 1

 

Foto: Mediafax

Actualizare ora 15:07 Acest final era așteptat de câteva zile, în condițiile anunțurilor medicilor privind deteriorarea stării de sănătate a fostului premier israelian, a declarat la Digi24 Ion Ștubea, ziarist român în Israel. În opinia sa, decesul lui Ariel Sharon nu va avea un impact emoțional semnificativ în Israel, având în vedere că acesta a dispărut de opt ani din viața publică.

Pentru Israel era mai mult o emblemă legată de istoria recentă”, a explicat jurnalistul.

Ion Ștubea a povestit că l-a întâlnit o singură dată pe Ariel Sharon, în contextul vizitei unui oficial român în Israel. „Era un om energic, speranțele legate de procesul de pace erau vii, personalitatea lui dădea energie tratativelor”, își amintește el. 

__________________

Ariel Sharon a suferit un atac cerebral grav la 4 ianuarie 2006. De atunci, el se afla în comă, iar fiii săi au decis să îl menţină în viaţă sub asistenţă medicală. De atunci nu a existat niciun semn de revenire din comă.

Medicii anunțaseră recent că starea de sănătate a fostului premier israelian s-a deteriorat semnificativ. Potrivit presei israeliene, Ariel Sharon avea o infecție a sângelui, iar organele i-au cedat unul câte unul.

Ariel Sharon s-a născut pe 26 februarie 1928 în localitatea Kfar Malai, aflată pe teritoriul actualului Israel, cu numele de Ariel Scheinermann, din părinţi originari din Belarus. El s-a făcut remarcat pe plan militar în războiul de independenţă al Israelului, în 1948, şi a condus operaţiuni în conflictul din 1956, dar şi în războiul de şase zile, din 1967. Ultima sa mare bătălie militară a fost în 1973, în războiul de Yom Kippur.

Intrat în politică încă din 1975, Ariel Sharon nu a stat departe de conflictele militare. În 1981, a fost desemnat ministru al apărării. Din această funcţie, a organizat invazia israeliană a sudului Libanului din 1982, operaţiune soldată cu 20.000 de morţi. Aceasta este considerată una dintre cele mai controversate acţiuni din cariera sa, mai ales pentru că este acuzat de moartea a mii de refugiaţi palestinieni.

Ariel Sharon a rămas ministru al Apărării până în 1983. Ulterior, a mai ocupat mandatul de ministru al industriilor, de ministru al Locuinţelor, al Energiei, iar între octombrie 1998 şi iunie 1999, a fost ministru de Externe în cabinetul Benjamin Netanyahu.

Un alt moment controversat al carierei lui Ariel Sharon a fost pe 28 septembrie 2000, când politicianul israelian a urcat pe Muntele Templului din Ierusalim, loc sfânt al musulmanilor. Acţiunea sa a declanşat a doua Intifadă palestiniană în care au fost comise mai multe atentate în oraşele israeliene. Ariel Sharon a câştigat alegerile din ianuarie 2001 şi în februarie acelaşi an a fost învestit premier al Israelului.

Anul 2005 a adus o decizie istorică a guvernului Sharon: retragerea armatei israeliene şi a celor 21 de colonii din Fâşia Gaza. Premierul a luat această măsură ca urmare a unei înţelegeri cu conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene, dar de gestul său a profitat mişcarea Hamas care şi-a intensificat atacurile împotriva Israelului. Pe 4 ianuarie 2006, Ariel Sharon a suferit un atac cerebral şi a intrat în comă profundă. El a fost menínut în viaţă de aparate, la cererea familiei, deşi nu au existat semne potrivit cărora ar ieşi din comă.

Ariel Sharon a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu Margalit Zimmerman, o evreică din Braşov. Cu ea a avut un copil, Gur, care a murit în 1967, împuşcat din greşeală cu arma tatălui său. Margalit a murit în 1962, într-un accident de maşină, iar Ariel Sharon a luat-o de soţie pe sora acestei, Lily, cu care a avut alţi doi băieţi, Omri şi Gilad. În 1988, Ariel Sharon şi soţia sa au făcut o vizită particulară în România, pentru a se întâlni cu membrii comunitatii evreieşti din Braşov. Lily Sharon a murit în urmă cu 14 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri