Accident minier în Turcia: cinci oameni au murit în urma prăbușirii unei mine de cărbune în vestul țării

Data publicării:
profimedia-1140094204
Această fotografie prezintă o imagine de ansamblu a minei de cărbune IMBAT, unde cinci mineri și-au pierdut viața în urma unei prăbușiri în districtul Soma din Manisa, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de orașul turistic Izmir, pe 2 octombrie 2026. Foto: Murat Kocabas / AFP / Profimedia

Cinci persoane au murit în urma prăbuşirii unei mine de cărbune în vestul Turciei, ca urmare a unor lucrări de amenajare, a aflat AFP vineri de la surse locale şi sindicale, după descoperirea a trei noi cadavre.

„Operaţiunile de căutare şi salvare desfăşurate după prăbuşirea minei din districtul Soma s-au încheiat, iar cadavrele celor trei mineri care erau blocaţi au fost găsite”, a precizat biroul guvernatorului local pe X.

Accidentul s-a produs joi, la ora prânzului, într-o mină din provincia Manisa, la aproximativ o sută de kilometri de staţiunea balneară Izmir, notează News.ro.

Şapte mineri au rămas blocaţi în urma prăbuşirii minei. Echipele de salvare au reuşit să-i extragă în viaţă doar pe doi dintre ei, care au fost internaţi în spital. Alte două cadavre fuseseră deja recuperate de echipele de salvare. Ministrul Justiţiei, Akin Gürlek, a dispus deschiderea unei anchete.

Potrivit unui reprezentant sindical care a solicitat anonimatul de teama unor represalii, „producţia de cărbune în zonele deja exploatate ale minei era în scădere. Prin urmare, compania dezvolta o nouă secţiune”. Potrivit acestuia, „această secţiune nu era încă operaţională”. Totuşi, el a declarat pentru AFP că liderii companiei se aflau sub presiune financiară, „ceea ce sporea şi mai mult presiunea pentru accelerarea” lucrărilor.

El a precizat că „muncitorii săpau sub un tunel de ghidare”, ceea ce a fragilizat structura, înainte de a fi îngropaţi.

Într-un accident separat, un alt miner a murit vineri în urma prăbuşirii unei mine ilegale dintr-un orăşel din nord-vestul ţării, pe coastele Mării Negre, potrivit presei locale.

Soma a fost deja scena celei mai grave catastrofe miniere din istoria Turciei în 2014, când 301 de mineri au murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon în urma unui incendiu subteran declanşat de o explozie. Mărturiile a numeroşi mineri şi mai multe rapoarte tehnice au evidenţiat o serie de încălcări elementare ale normelor de siguranţă, în special lipsa detectoarelor de monoxid de carbon. După acest accident mortal, guvernul a adoptat de urgenţă o reformă menită să îmbunătăţească condiţiile de muncă ale minerilor.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura ţară din Europa unde salariile încă cresc. De ce pierd angajații din celelalte țări din puterea de...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”