Accidentul din San Francisco. Piloţii sud-coreeni ai aeronavei ar fi greşit viteza de aterizare

Data publicării:
avion san francisco

Imaginile înregistrate de un cameraman amator surprind o uriaşă coloană de fum, care se ridică din aeronava Boeing 777, imediat după ce aceasta a lovit solul.

„Am văzut că dispăruse coada avionului. Pe jos se aflau trupuri împrăştiate, în partea din spate a avionului. Erau oameni răniţi. Dacă ar fi durat numai câteva minute în plus, ar fi murit cu toţii. Fumul ar fi pătruns înăuntru, iar oamenii nu ar mai fi avut suficient oxigen”, a povestit Jim Cunningham, ofiţer de poliţie.

Potrivit ultimelor date ale anchetei, o parte din sistemul de aterizare nu funcţiona, iar acest lucru a îngreunat sarcina pilotului. Lucrurile se complică şi mai mult din cauza urmelor de foc de pe un motor. Nu e clar dacă s-au produs în timpul zborului, ceea ce ar însemna că unul dintre motoare avea probleme, sau dacă sunt urmările incendiului care a cuprins avionul după prăbuşire.

Pe de altă parte, autorităţile americane încearcă să stabilească dacă cei patru piloţi se aflau în cabină - aşa cum cere procedura în cazul zborurilor internaţionale - sau erau numai doi.

Anchetatorii spun că există indicii potrivit cărora piloţii s-au bazat prea mult pe pilotul automat al avionului şi au calculat greşit viteza de aterizare a aeronavei. În schimb, toată lumea este de acord că însoţitorii de zbor au fost adevăraţi eroi.

„Imediat ce am auzit "evacuare de urgenţă" am început să conduc evacuarea. Când izbucnea un foc, mă gândeam numai cum să fac să-l sting, fără să iau în seamă că e prea periculos sau spunându-mi "Ce-o să mă fac?"”, a mărturisit Lee Yoon-Hye, însoţitoare de zbor.

Nu este clar nici în ce fel a murit una dintre cele două victime. Medicii legişti susţin că abia peste două săptămâni vor putea spune dacă fata de origine chineză a murit în urma prăbuşirii sau dacă a fost călcată de o maşină de intervenţie, aşa cum susţine presa americană. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri