Melbourne, al doilea cel mai mare oraș din Australia, din nou în izolare pentru cel puțin șase săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
Politistii australieni dirijeaza traficul in Melbourne
Foto: Profimedia Images

Melbourne, al doilea oraș ca mărime din Australia, va fi plasat în carantină ca urmare a creșterii numărului de cazuri de COVID. Peste cinci milioane de persoane au primit marţi ordin de la autorităţile locale de a rămâne în izolare, scrie Agerpres, citând AFP.

Restricţia va intra în vigoare de la miezul nopţii în noaptea de marţi spre miercuri pentru o perioadă de cel puţin şase săptămâni, a declarat premierul statului Victoria, Daniel Andrews. Astfel, mare parte a elevilor va urma din nou cursurile la distanţă, în timp ce restaurantele şi cafenelele vor putea servi doar în regim de take-away.

Anunţul a fost făcut în contextul în care acest oraş din sud-estul Australiei a raportat 191 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, ceea ce face dificilă urmărirea contactelor persoanelor infectate.

Potrivit premierului, plasarea în izolare a oraşului este singura alternativă posibilă, deoarece, în caz contrar, ar putea apărea "mii şi mii de cazuri suplimentare".

Aceste măsuri privesc metropola Melbourne, în timp ce de marţi la miezul nopţii, statul Victoria s-a izolat de restul ţării după ce şi-a închis frontierele. Poliţia şi armata păzesc zeci de puncte de trecere spre alte state australiene, alături de dronele şi avioanele mobilizate pentru supraveghere.

Săptămâna trecută, circa 30 de cartiere din Melbourne au fost plasate în izolare, o măsură care a afectat peste 300.000 de rezidenţi. Restricţia urmează rămână în vigoare până la 29 iulie. De atunci, restricţia s-a extins şi la alte cartiere ale oraşului.

Aceasta este cea mai strictă măsură impusă de Australia de la începutul pandemiei, în contextul în care până în prezent ţara a înregistrat circa 9.000 de cazuri de infectare şi 106 decese asociate COVID-19.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani